Biblioteca Metropolitană Bucureşti a inaugurat o expoziţie dedicată Revoluţiei anticomuniste din 1989 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Biblioteca Metropolitană Bucureşti a inaugurat o expoziţie dedicată Revoluţiei anticomuniste din 1989

[2024-12-12]
de Ştefana Totorcea

Biblioteca Metropolitană Bucureşti a inaugurat joi, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, expoziţia „Reflecţii asupra Revoluţiei: 35 de ani de istorie”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Agerpres şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
„Această expoziţie este un omagiu adus celor care au luptat şi s-au sacrificat pentru libertate. Este, de asemenea, o invitaţie adresată generaţiilor tinere să reflecteze asupra unui moment crucial din istoria noastră”, a declarat Ramona Ioana Mezei, Directorul General al bibliotecii.
Mădălin Vasile Hodor, Vicepreşedintele CNSAS, a explicat că s-a încercat focalizarea atenţiei nu doar asupra evenimentelor care s-au întâmplat în Decembrie 1989, ci şi asupra anului 1989 în întreaga lume.
„Acesta a fost un an de transformări nu numai pentru România, ci pentru întregul spaţiu est-european – căderea Zidului Berlinului, modificările în ceea ce priveşte regimurile comuniste din toată Europa de Est – un fenomen care a schimbat radical cursul acestei părţi de lume, nu numai al României”, a spus el.
Alexandru Scorţar, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală, a oferit o perspectivă emoţionantă: „Noi, cei care nu am trăit acele vremuri, trebuie să preţuim ceea ce s-a câştigat prin sacrificiu. Este responsabilitatea noastră să ducem mai departe lecţiile istoriei.”
Expoziţia include fotografii de arhivă din colecţiile Agerpres şi materiale inedite din arhivele CNSAS, prezentând nu doar evenimentele din decembrie 1989, ci şi contextul transformărilor din întreaga Europă de Est.
Publicul poate explora atât imagini expuse pe gardul exterior de la Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, cât şi documente şi fotografii inedite, în expoziţia din interiorul Sediului Central. Accesul este gratuit.
Expoziţia „Reflecţii asupra Revoluţiei: 35 de ani de istorie” va rămâne deschisă la Sediul Central al instituţiei de pe Str. Take Ionescu nr. 4 până în 12 februarie 2025. Ulterior, expoziţia va ajunge în toate filialele Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 240, Ultimul acces: 2026-11-13 02:19:01