Reculegere de Advent la mănăstirea franciscană de la Pârâul Rece - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Reculegere de Advent la mănăstirea franciscană de la Pârâul Rece

[2024-12-12]
foto: OFMConv.ro
În weekendul 6-8 decembrie, la mănăstirea franciscană „Preasfânta Treime” de la Pârâul Rece, au avut loc zilele de reculegere şi meditare a Cuvântului lui Dumnezeu, sub îndrumarea pr. Anton Herciu. Participanţii au fost atât tineri obişnuiţi cu acest loc, cât şi familii venite din Braşov, Bucureşti şi Timişoara.

Tema principală a fost: „Noi îl aşteptăm pe cel care ne va mântui”. Prin cuvântul de învăţătură, participanţii au înţeles importanţa personajelor biblice care apar în lecturile din timpul Adventului şi cum acestea îi pot ajuta să se pregătească sufleteşte pentru a trăi cât mai profund Misterul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu şi Anul Sfânt 2025. Au reflectat asupra semnificaţiei iertării prin iubire şi a renaşterii spirituale, conştientizând chemarea la sfinţenie în viaţa de zi cu zi. Un alt subiect important discutat a fost responsabilitatea fiecăruia de a împărtăşi lumina şi speranţa cu cei din jur.
Programul a inclus meditaţii, Sfânta Liturghie, momente de rugăciune comună şi Adoraţie Euharistică. Animaţia liturgică a fost asigurată de grupul de tineri „Sf. Francisc” de la Pârâul Rece. Reculegerea din aceste zile a fost un prilej de linişte, meditaţie şi întâlnire cu Dumnezeu, marcând un pas important în pregătirea sufletească pentru sărbătoarea Crăciunului şi pentru apropiatul An Sfânt. La final, câţiva dintre tineri au încheiat reculegerea cu o drumeţie până la Predeal. Acest timp petrecut împreună le-a oferit ocazia să împărtăşească toate cele trăite în acest weekend, întărind astfel legătura de comuniune formată în jurul mănăstirii de la Pârâul Rece. (Maria Doncu pentru OFMConv.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 270, Ultimul acces: 2026-11-13 00:56:12