Concertul de colinde al cultelor creştine în Piaţa Unirii[2024-12-16]foto: EGCO.ro / Eugen IvuţÎn Piaţa Unirii, în cadrul Târgului de Crăciun Oradea, cu APTOR ca organizator şi cu sprijinul lui Ioan Bejusca de la Topsound pe partea tehnică, s-a desfăşurat în data de 13 decembrie 2024, Concertul de colinde interconfesional, ediţia 2024, unde s-au întâlnit credinţa, armonia şi diversitatea, evenimentul reunind culte şi comunităţi religioase din oraşul nostru. Această unitate şi conlucrare este marcată de aproape 20 de ani prin Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. La Oradea, aceste evenimente reflectă o binecuvântată şi consolidată comuniune. De-a lungul timpului, reprezentanţii şi credincioşii acestor culte şi comunităţi au fost preocupaţi de extinderea spectrului de activităţi comune, pentru a amplifica şi a concretiza acest important semnal al armoniei şi bunei colaborări dintre cultele din Oradea. Un exemplu este reprezentat de Colecta Comună desfăşurată anual, care consolidează legătura dintre comunităţi, oferind un exemplu puternic de generozitate şi credinţă activă. De asemenea, concertul din seara precedentă un alt moment concret de celebrare a unităţii în diversitate, când credinţa şi muzica i-au adus împreună sub semnul iubirii lui Cristos pe artişti şi pe spectatori, mai aproape unii de alţii, aşa cum spunea Teodora Moga, cea care cu multă căldură şi eleganţă a fost prezentatoarea spectacolului. Co-prezentator din partea organizatorului de spectacole în Piaţa Unirii a fost Emil Trifa. Pe scenă au urcat reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, Reformate, Romano-Catolice, Greco-Catolice, Penticostale şi Evanghelice-Luterane. Momentele muzicale au subliniat credinţa, pacea, solidaritatea, speranţa şi frumoasele tradiţii. Biserica Ortodoxă a deschis spectacolul, cu aceste gânduri: „Cea mai plăcută, sinceră şi înălţătoare modalitate de a-l cinsti pe Dumnezeu, este cântarea. Muzica bisericească oferă profunzime, poezie şi dulceaţă duhovnicească cuvântului rostit, şi mai ales cuvântului de rugăciune al Bisericii. Cântul coral aduce un spor de frumuseţe, de eleganţă, de solemnitate şi înălţare sufletească în timpul Sfintelor Liturghii.” Corul „Ioan Iacob Românul” din Oradea, care a luat fiinţă în anul 2005, a interpretat piesele: Noi în seara de Crăciun, Am plecat să colindăm, Praznic Luminos, Colidă din Sălaj şi Mare minune, fiind dirijat de prof. Loredana Pantea. A urmat Biserica Reformată: „Corul reunit al Bisericii Reformate din Oradea s-a înfiinţat în anul 1996, cu ocazia celei de-a doua întâlniri mondiale a reformaţilor, când Biserica Reformată a pregătit acest eveniment care a avut loc la Oradea. Atunci a luat naştere un cor format din aproape 200 de persoane, care a cântat la slujba oficială a evenimentului. De atunci, corul cântă în această formaţie în fiecare an de ziua Reformei, in 31 octombrie într-una dintre bisericile reformate din Orade.a. Coriştii: Corul Bisericii Reformate Oradea – RIT, dirijor Markus Zoltan, Corul Bisericii Reformate Oradea – Iosia, dirijor Judith Noemi Nagy, Corul Bisericii Reformate Oradea – Oraşul Nou, dirijor Otilia Valeria Orosz şi Corul Bisericii Reformate Steaua. Au prezentat colinde ungureşti: Întunericul se stinge – Canon, A sosit veste bună – Jean Sibelius, Lăudat să fie Dumnezeu în ceruri – Zoltán Gárdonyi, Steaua din Viflaim – Sándor Berkesi, Laudă, Sion, Mântuitorul – László Draskóczy şi Lăudat să fie Dumnezeu în ceruri! Biserica Romano-Catolică a fost reprezentată de „familiile din Mişcarea Neocatecumenlă a Bisericii Romano-Catolice. Aceste Familii sunt reprezentate de misionari voluntari, care provin din Italia, Spania şi Venezuela. Calea Neocatecumenală este o mişcare eclezială care se inspiră din practicile Bisericii primare şi care oferă formare creştină post-baptismală în aproximativ 50.000 de comunităţi mici, în întreaga lume.” Ei au colindat: Trăiţi bucuroşi, Să mergem păstorilor, Tu scendi dalle stelle (italiană), El burrito sabanero (spaniolă), Corre caballito (spaniolă) şi Feliz navidad (spaniolă). Biserica Greco-Catolică, adresând celor prezenţi mesajul: „Prin mila Bunului Dumnezeu, cerul şi pământul astăzi s-au împreunat, născându-se Cristos. Astăzi, Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om, Cel din fire nevăzut. Pentru acesta şi noi lăudându-l, să îl strigăm: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pacea pe care ne-a dăruit-o nouă venirea ta, Mântuitorul nostru, Mărire Ţie!”, a adus în faţa spectatorilor două coruri de copii. „Cu emoţie şi armonie, corul Enjoy Music, parte din marea familie a Asociaţiei Enjoy Music a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, vă invită să descoperiţi bucuria cântecului şi frumuseţea sufletului copilăriei. Prin glasurile pure şi pline de gingăşie ale copiilor, care cântă cu dăruire şi inimă deschisă, răspândesc împreună bucuria de a fi uniţi în credinţă şi în spiritul comunităţii. Fiecare melodie interpretată este o rază de lumină şi o expresie a dorinţei lor de a împărtăşi frumuseţea artei şi a iubirii de Dumnezeu. Alăturaţi-vă lor în această călătorie muzicală, în care cântecul devine pod spre suflet, iar copiii sunt cei care susţin cu delicateţe şi entuziasm mesajul bucuriei de a fi împreună!” Copiii din Corul Enjoy Music, cu Ovidiu Lazăr la chitară, dirijat de Cristina Fellapi şi Paula Popa, au interpretat: Cu noi este Dumnezeu, Sus la poarta Raiului şi Îngeri din cer coboară. „Grupul de copii de la Oratoriul Sfântul Francisc de Assisi, din Oradea, este un loc deschis tuturor copiilor din oraş, care are ca motto: O singură rază de soare este suficientă pentru a alunga multe umbre!” Dirijaţi de Fratele Mihai Dumea şi acompaniaţi la fluier de Părintele Ionuţ Cherecheş şi la orgă de Mihai Bârlescu, ei au colindat: Ia sculaţi, dragi orădeni, solişti: Luca Ghiulai, Pop Raluca şi Pop Alexandra, Copii dragi şi O, ce veste minunată! Biserica Penticostală a adresat următorul mesaj; „Cultul creştin Penticostal este reprezentat la acest concert de colinde de Biserica Penticostală Tabor. Situată pe strada Meiului nr. 4, lângă parcul Salca, Biserica Tabor se doreşte a fi o comunitate primitoare de credincioşi penticostali. Dumnezeu a ales să coboare pe pământ prin întruparea Fiului Său. El a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. În această seară se alătură şi ei tuturor celor care se închină şi aduc slavă acestui copil născut într-o iesle.” Grupul de tineri ai Bisericii Penticostale Tabor a interpreta colindele: Fă-i loc lui Isus în inima ta, De-ar fi să vii de Crăciun şi S-a născut Mesia Împărat. Biserica Evanghelică-Luterană a adus în faţa spectatorilor copiii Grădiniţei Evanghelice-Luterane, care au urcat pe scenă şi au interpretat cântece de Crăciun din repertoriul creştin, aceştia fiind însoţiţi de către doamnele institutoare şi de către reprezentanţii Bisericii Evanghelice din Oradea. „Grădiniţa Evanghelică-Luterană este o instituţie creştină, care a fost înfiinţată în data de 15 septembrie 2000, de către parohia evanghelică-luterană din Oradea, cu scopul de a asigura copiilor o educaţie adecvată necesităţilor, atât pe plan pedagogic, cât şi pe plan religios. Se doreşte ca fiecare copil să fie educat în mod corect, fără scopuri politice ascunse, să îşi iubească familia, să respecte Învăţăturile creştine, să îl cunoască pe Dumnezeu, urmându-L. Instituia urmăreşte necesităţile familiilor cu copii şi doreşte să devină un sprijin pentru toţi care doresc să îşi păstreze credinţa creştină. În cele trei grupe de grădiniţă şi două de creşă, au fost înscrişi deja peste 1600 de copii, anual având un efectiv de peste 100 de copii.” Alături de spectatori, fiindu-le mereu aproape şi încurajându-i pe artişti, a fost Preasfinţitul Virgil Bercea şi Preasfinţitul László Böcskei. Au fost alături şi reprezentanţi ai Bisericii Unitariene şi ai Comunităţii Evreilor Mesianici, ca semn al binecuvântatei şi îndelungatei prietenii. Din păcate, pr. paroh Kardos József de la Biserica Unitariană, din cauza unei probleme de sănătate nu a putut să fie alături fizic. A fost prezent Shaliach David Nagy, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti Mesianice din România şi Republica Moldova, care înainte de binecuvântarea finală a adresat un salut celor prezenţi. În încheiere, au urcat pe scenă reprezentanţii cultelor care au oferit celor prezenţi, care i-au ascultat cu inima deschisă, câte o binecuvântare specială, din partea Bisericii Ortodoxe părintele vicar Radu Rus, din partea Bisericii Reformate părintele Vincze Zoltán, paroh al bisericii reformate Steaua, din partea Bisericii Romano-Catolice părintele Blaga Antoniu, paroh de Oradea-Velenţa, din partea Bisericii Greco-Catolice părintele Ovidiu Duma, paroh al Catedralei Sfântul Nicolae, din partea Bisericii Evanghelice-Luterane părintele paroh Mátyás Attila. Prezenţa dânşilor a fost o mărturie a unităţii în diversitate, a respectului reciproc, a credinţei şi a iubirii biblice a aproapelui, care uneşte în spiritul păcii şi al armoniei. Spectacolul s-a încheiat cu acest mesaj rostit de către prezentatoarea Teodora Moga: „Vă mulţumesc din suflet că aţi fost alături de noi astăzi, că aţi contribuit la această atmosferă de unitate profundă şi emoţionantă. Fiecare dintre voi a adus o rază de lumină şi căldură în această celebrare, demonstrând că prin împreună-simţire şi respect putem crea momente de neuitat. Vă doresc sărbători pline de bucurie, pace şi binecuvântări!” Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru aceste momente de har, pentru această comuniune binecuvântată! Mulţumim artiştilor, dirijorilor, prezentatorilor, organizatorilor, specialiştilor pe partea tehnică, nu în ultimul rând spectatorilor, mulţumim mult tuturor pentru implicare, pentru dăruire şi pentru o seară minunată! Îi mulţumim pr. Zsolt Vakon pentru că a facilitat introducerea acestui spectacol în ansamblul Târgului de Crăciun din Oradea, realizând şi designul afişului, ca de fiecare dată. Un gând special şi recunoştinţă se cuvin lui Eugen Ivuţ, secretar episcopal, a cărui inspirată idee a iniţiat acest frumos eveniment, care dorim să reprezinte o primă ediţie. (Laura Ologu, Biroul Pastoral Oradea) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 301, Ultimul acces: 2026-11-14 01:03:44
|
Timp total: 0.05s...
[]:1