Ziua Internaţională a Drepturilor Omului este serbată în data de 10 decembrie[2024-12-10]de Alexandru BobocZiua Internaţională a Drepturilor Omului, serbată anual în data de 10 decembrie, aduce aminte de cel mai mare angajament semnat la nivel global: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Documentul, semnat la Paris în urmă cu 76 de ani, stabileşte pentru prima dată drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal. „Acest document emblematic consacră drepturile inalienabile la care fiecare persoană are dreptul ca fiinţă umană – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut”, conform Naţiunilor Unite. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este cel mai tradus document din lume, fiind disponibil în 577 de limbi, de la abhază la zulu. Serbarea Adunarea Zilei internaţionale a drepturilor omului a fost hotărâtă de Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 423 din anul 1950. Cu această ocazie, statele membre, precum şi organizaţiile din domeniu să iniţieze manifestări dedicate popularizării, recunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor omului. Organizaţia Naţiunilor Unite propune în fiecare an o temă pentru serbarea acestei zile. În 2024, tema este: Drepturile noastre, viitorul nostru, chiar acum. „Tema din acest an este un apel pentru a recunoaşte importanţa şi relevanţa drepturilor omului în viaţa noastră de zi cu zi. Avem oportunitatea de a schimba percepţiile vorbind împotriva discursului instigator la ură, corectând dezinformarea şi contracarând dezinformarea. Acesta este momentul să mobilizăm acţiuni pentru a revigora o mişcare globală pentru drepturile omului”, se mai arată în sursa citată. În această Zi a Drepturilor Omului, ne concentrăm asupra modului în care drepturile omului sunt o cale către soluţii, jucând un rol esenţial ca forţă preventivă, protectoare şi transformatoare pentru bine. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 261, Ultimul acces: 2026-11-12 11:32:10
|
Timp total: 0.04s...
[]:1