Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au oferit daruri pentru 100 de copii din două localităţi prahovene[2024-12-11]de Alexandru BobocVoluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au dat startul Campaniei „Crăciun la sat” prin care oferă daruri copiilor din zonele rurale. 100 de cadouri au fost oferite marţi copiilor din localităţile Palanca şi Lacu Turcului, judeţul Prahova. Voluntarii, însoţiţi de Moş Crăciun, au fost întâmpinaţi de copii cu poezii şi colinde în bisericile din cele două localităţi. „Este important să îi învăţăm pe copii, încă de mici, să dăruiască şi să trăiască în comuniune unii cu alţii. Aceste activităţi frumoase aduc bucurie în sufletele acestor copii minunaţi. Cel mai important aspect este faptul că aceste evenimente se desfăşoară în biserică, un loc sacru pentru noi toţi, care ne ajută să înţelegem că esenţial este să ne trăim viaţa aproape de Dumnezeu”, a declarat Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor. Preotul Andrei Silivestru, parohul bisericii din localitatea Palanca, a amintit această campanie s-a desfăşurat şi în anii trecuţi în comunitatea pe care o păstoreşte şi a evidenţiat bucuria copiilor care au primit daruri. „Această sărbătoare este un prilej de mare bucurie, mai ales pentru copii, care astăzi au venit în număr impresionant la biserică. Ne-am bucurat să vedem atât de mulţi copii primind daruri de la Moş Crăciun, însoţit de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului”, a spus preotul Dragoş Ioniţă, de la cea de-a doua parohie, Lacu Turcului. Campania „Crăciun la sat” va continua pe toată perioada lunii decembrie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 285, Ultimul acces: 2026-11-13 02:57:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1