Editura Trinitas publică reflecţii ale Mitropolitului Kallistos Ware: „Sfinţirea omului credincios” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Editura Trinitas publică reflecţii ale Mitropolitului Kallistos Ware: „Sfinţirea omului credincios”

[2024-12-04]
de basilica.ro

Cartea Sfinţirea omului credincios. Reflecţii teologie, liturgice şi filocalice de Mitropolitul Kallistos Ware a apărut la Editura Trinitas, cu un cuvânt introductiv semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conform Cuvântului înainte, lucrarea se înscrie într-un efort de cunoaştere şi sfinţire a omului credincios prin profunzimea analizei şi reflecţiilor pe care Mitropolitul Kallistos Ware le oferă cititorului spre folos duhovnicesc. Promotor al valorilor Ortodoxiei în Occident, autorul propune prin textele acestui volum unitatea Bisericii ca unitate în rugăciune.
Patriarhul Daniel observă că mitropolitul Kallistos vede unitatea Bisericii ca o unitate în rugăciune: „Autorul cărţii merge chiar mai departe vorbind despre un aspect comunitar al rugăciunii particulare, în special al Rugăciunii inimii”, scrie Preafericirea Sa citând apoi din lucrare: „Nu chemăm dumnezeiescul nume ca inşi separaţi, care ne întemeiem doar pe resursele lăuntrice, ci ca membri ai comunităţii Bisericii”.
„Fiind încredinţaţi de folosul duhovnicesc pe care-l va aduce cititorilor şi acest volum intitulat Sfinţirea omului credincios. Reflecţii teologice, liturgice şi filocalice, care conţine o selecţie de texte din opera scrisă a mitropolitului Kallistos Ware, binecuvântăm publicarea lui la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, păstrând totodată o vie recunoştinţă autorului, prieten vechi al Bisericii Ortodoxe Române, promotor neobosit al valorilor Ortodoxiei în Occident, care a unit teologia cu viaţa liturgică şi cu activitatea pastorală”, a concluzionat Patriarhul Daniel.
Volumul cuprinde trei capitole: Maica Domnului: Icoana Vie a Bisericii, Spiritualitatea Filocaliei şi Persoana. Biserica. Lumea.
Finalul cărţii este marcat printr-un interviu cu vrednicul de pomenire ierarh ortodox din Marea Britanie, Kallistos Ware, intitulat Am trăit unitatea dintre cer şi pământ. Materialul a fost realizat de Pr. Dorin Demostene Iancu, la Oxford, în anul 2013.
Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, cartibisericesti.ro sau prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro şi la numărul de telefon 021.335.21.29.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 246, Ultimul acces: 2026-11-13 00:16:22