Ierarhii români din Spania, distinși cu medalia omagial㠄Nicolae Ivan” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ierarhii români din Spania, distinși cu medalia omagial㠄Nicolae Ivan”

[2024-11-22]
de Sorin Ionițe

Deși hramul Catedralei Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Madrid a fost serbat cu anticipație duminică, atât miercuri cât și joi – în ziua sărbătorii propriu-zise, au avut loc mai multe evenimente liturgice. În acest context, cei doi ierarhi ai Episcopiei Spaniei și Portugaliei au primit medalia omagial㠄Nicolae Ivan”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea Facultății de Teologie din Cluj.
Miercuri seară după slujba Vecerniei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, l-a tuns în monahism pe rasoforul Rafael Mihalic de la „Mănăstirea Nașterea Domnului” din Cenicientos, naș de călugărie fiindu-i Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul vicar al eparhiei.
În ziua hramului au liturghisit ambii ierarhi români ai Spaniei. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Arhim. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar mesajul pe care l-a transmis a fost legat de creșterea în iubire.
Au urmat două hirotonii, fiind consacrat un preot pentru Parohia „Sf. M. Mc. Pantelimon” din Torrejon de Ardoz și un diacon pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Zaragoza.
Evenimentele s-au încheiat cu ceremonia de acordare a distincțiilor oferite de Facultatea de Teologie din Cluj.
Părintele Teofil Tia a fost cel care le-a înmânat Preasfințitului Părinte Timotei și Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia medalia omagial㠄Nicolae Ivan”, cu ocazia centenarului Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cei doi ierarhi fiind absolvenți ai acestei instituții.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 178, Ultimul acces: 2026-08-26 10:17:21