PS Ignatie: Dacă am fi adânciți în Dumnezeu, am găsi liniștea minții, asemenea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Ignatie: Dacă am fi adânciți în Dumnezeu, am găsi liniștea minții, asemenea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

[2024-11-22]
de Lavinia Drăgan

„Dacă am fi, cu adevărat, adânciți în Dumnezeu, am găsi și liniștea minții de care s-a învrednicit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Acesta este cel mai minunat dar de care se poate bucura omul în lumea aceasta”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, la Mănăstirea Vovidenia, unde a oficiat Sfânta Liturghie.
Preasfinția Sa a explicat semnificația momentului aducerii la Templul din Ierusalim a Preasfintei Fecioare Maria: „Este una dintre sărbătorile care are profunde rădăcini în textele Sfintei Scripturi. Esențial este ca noi să avem ochi și minte, precum și acuitate duhovnicească, ca să vedem rădăcinile acestei sărbători în Sfintele Scripturi”.
„În acest text al Sfântului Apostol Pavel se vorbește despre templul Vechiului Testament și modul cum era el compartimentat. O parte din acest templu se numea Sfânta, iar partea în care nu pătrundea decât arhiereul, o singură dată pe an, rostind rugăciunea de iertare pentru popor, se numea Sfânta Sfintelor”, a detaliat Preasfinția Sa.
De asemenea, PS Ignatie a făcut apel la tradiția patristică și mai ales la gândirea părinților isihaști ai secolului al XIV-lea: „Avem mărturia că Maica Domnului, în momentul în care a fost dusă de către părinții ei și încredințată Domnului la templu, arhiereul a luat-o de mână pe cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om, în această lume, și a dus-o în Sfânta Sfintelor, în locul în care era așezat chivotul legii”.
Pacea minții, rod al rugăciunii inimii
În continuare, Preafințitul Părinte Ignatie a evidențiat faptul că Maica Domnului a dus o viața isihastă până la întruparea Domnului: „Sfântul Grigorie Palama, într-o omilie de o frumusețe rară și de un conținut teologic excepțional, ne spune că viața Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor a fost o viață isihastă, o viață axată pe simțirea prezenței lui Dumnezeu în adâncul inimii sale, pe conștientizarea că ea însăși, intrând în templu, a devenit un templu – un chivot – al Dumnezeului Celui viu”.
„Această liniște a minții și a simțurilor noastre, din păcate, sunt tulburate de viciile noastre, pe care le primim și cu care ne îndulcim – le acceptăm în viața noastră și ne întrebăm, câteodată, de ce suntem neliniștiți: pentru că sunt patimi în noi, păcate care colcăie și care ne fură liniștea”, a arătat Preasfinția Sa.
Venirea lui Dumnezeu printre noi
„Această tăcere a Maicii Domnului, îndeletnicirea cu rugăciunea isihastă, simțirea prezenței lui Dumnezeu în inima ei și conștientizarea că trebuie să devină un templu al lui Dumnezeu, au făcut posibil cel mai mare eveniment din istoria umanității – venirea lui Dumnezeu printre noi, oamenii”, a mai spus PS Ignatie.
Totodată, ierarhul a adăugat că prin venirea Sa către noi, ne-a acordat șansa sfințirii: „Întruparea Lui, asumarea firii noastre umane, pe care a îndumnezeit-o, a umplut-o de slavă și de lumina cea dumnezeiască, redându-ne demnitatea și strălucirea pe care Dumnezeu o vrea de la noi, oamenii”.
În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l-a hirotonit ierodiacon pe monahul Arsenie Ciocan, pe seama Mănăstirii „Prodromița”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 182, Ultimul acces: 2026-08-24 14:34:43