Copiii talentați la muzică pot cânta în Corul Patriarhiei Române: Înscrieri - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Copiii talentați la muzică pot cânta în Corul Patriarhiei Române: Înscrieri

[2024-09-12]
de Alexandru Boboc

Copiii talentați la muzică pot cânta în Corul de copii și tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române. Sâmbătă vor avea loc selecțiile.
Doritorii se pot prezenta pentru audiții în intervalul orar 13:00 – 15:00 la Facultatea de Teologie Ortodox㠄Justinian Patriarhul” din Capitală.
Se pot înscrie în Corul Patriarhiei băieții cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani și fetele între 10 și 18 ani. Aptitudinile muzicale solicitate sunt: simțul ritmic și auzul muzical, memoria muzicală deosebită, deprinderi de solfegiu și voce frumoasă.
„Nu este limită de locuri; toți cei buni și în limitele de vârstă menționate, vor fi acceptați”, se precizează în anunțul postat de Corul de copii și tineret „Symbol – Jean Lupu” pe pagina sa oficială de Facebook.
Fiecare candidat trebuie să știe să cânte cel puțin două piese, fie religioase, fie laice, colinde, patriotice, muzică ușoară sau altele.
Înscrierea la concurs este gratuită și se organizează pe loc, iar selecțiile se fac în ordinea venirii candidaților. Pentru detalii suplimentare puteți contacta reprezentanții corului la numărul de telefon: 0726247439.
Anunțul selecțiilor
Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române a fost înființat în data de 18 septembrie 1990 de profesorul Jean Lupu cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale românești.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 160, Ultimul acces: 2026-08-26 15:51:22