Tineri români din Irlanda au participat la Tabăra de muzică psaltică și spiritualitate de la Mănăstirea Putna - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Tineri români din Irlanda au participat la Tabăra de muzică psaltică și spiritualitate de la Mănăstirea Putna

[2024-08-01]
de Andrei Ursulean

Membrii corului „Sfântul Roman Melodul” al Asociației Nepsis Irlanda au participat, în perioada 22-29 iulie, la Tabăra de muzică psaltică și spiritualitate de la Mănăstirea Putna.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Nepsis Irlanda și a inclus participarea la programul liturgic al așezământului monahal, ateliere de muzică și drumeții.
„Serile duhovnicești au fost momente de reflecție și discuții profunde, iar drumețiile în proximitatea Mănăstirii Putna au oferit ocazia de a descoperi frumusețea naturii și de a se bucura de aerul curat al zonei”, au transmis reprezentanții Asociației Nepsis Irlanda.
De asemenea, tinerii au mers în pelerinaj la mănăstirile din proximitatea Mănăstirii Putna și au participat la slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Pantelimon, oficiată la Parohia Vicovu de Sus.
Reprezentanții asociației de tineret i-au mulțumit starețului Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic, pentru ospitalitate și sprijin în organizarea proiectului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 172, Ultimul acces: 2026-08-27 12:22:00