Muzica este un limbaj universal: Papa Francisc laudă corurile catolice[2024-06-08]foto: Vatican MediaPapa Francisc a lăudat sâmbătă membrii corurilor catolice de toate vârstele, numind muzica un limbaj universal și imediat. Membrii corurilor și muzicienii oferă o slujire prețioasă Bisericii, a spus el în dimineața zilei de 8 iunie, în cadrul unei audiențe cu coruri parohiale și diecezane, scholæ cantorum, directori și muzicieni. Vorbind în Aula Papa Paul al VI-lea din Vatican, a spus: Muzica creează armonie, ajungând astfel la toată lumea, consolându-i pe cei care suferă, reaprinzând entuziasmul în cei abătuți și aducând la lumină valori minunate precum frumusețea și poezia, care reflectă lumina armonioasă a lui Dumnezeu. Muzica, într-adevăr, a adăugat el, este un limbaj universal și imediat, care nu necesită traducere sau explicații elaborate. Aproximativ 300 de cântăreți și 80 de muzicieni participă în acest weekend la cea de-a 4-a Întâlnire Internațională a Corurilor de la Vatican. Pe lângă întâlnirea cu Sfântul Părinte, participanții la reuniunea din 7-9 iunie vor susține un concert gratuit în Aula Papa Paul al VI-lea din Vatican în seara zilei de 8 iunie și vor cânta la Sfânta Liturghie din Bazilica San Pietro în dimineața zilei de 9 iunie. De asemenea, evenimentul a avut două zile de discuții pe teme precum muzica sacră și istoria cântecului gregorian, cu ateliere practice pentru muzicieni și coriști. V-ați reunit în Vatican pentru a explora mai profund semnificația muzicii în slujba liturgiei, a spus Pontiful. Mă bucur foarte mult să vă văd aici, veniți din multe locuri diferite, dar toți uniți de credință și de pasiunea pentru muzică. Papa Francisc i-a încurajat pe muzicieni și pe membrii corurilor să petreacă timp în rugăciune și meditație asupra cuvântului lui Dumnezeu pentru a menține nivelul spiritual înalt al vocației lor de a îmbogăți cu muzică Sfânta Liturghie și alte liturgii. Voi îmbogățiți și adăugați frumusețe la Sfânta Liturghie nu doar cu vocile voastre, ci și cu mințile și inimile voastre, a spus el, și trăindu-vă cu entuziasm viața de zi cu zi, astfel încât muzica voastră să fie din ce în ce mai mult o jertfă de sine plină de bucurie pentru Dumnezeu, care cu iubirea Sa atrage, luminează și transformă totul. Sfârșitul de săptămână a fost organizat de Corul Diecezei de Roma, care sărbătorește 40 de ani de la înființare. Directorul corului este Mons. Marco Frisina, un compozitor ale cărui lucrări au avut o influență uriașă în Biserică, atât în Italia, cât și pe scena mondială în special la Zilele Mondiale ale Tineretului. Piesa Jesus Christ You Are My Life a Mons. Frisina a câștigat recunoaștere internațională în lumea catolică după ce a fost imnul Zilei Mondiale a Tineretului în timpul Marelui Jubileu din 2000. Directorul muzical și compozitorul a declarat săptămâna aceasta pentru EWTN News că a scris un nou cântec pentru tineri, intitulat Cristos este speranța mea, pentru Anul Jubiliar 2025. Mons. Frisina a spus că s-a gândit la cât de important este să cântăm despre bucuria speranței. Pentru că toată lumea se gândește cu tristețe la lucrurile care se întâmplă război, violență, ură, dușmănie dar este bine să cântăm în schimb pentru a contracara toate acestea, să cântăm că Cristos este bucuria și speranța noastră, a spus el. Și Cristos a înviat. În timpul discursului său de sâmbătă, Papa Francisc a spus despre cântăreți că sunt custozii unei comori de secole de artă, frumusețe și spiritualitate și i-a încurajat să nu lase mentalitatea lumii să o păteze cu interes personal, ambiție, gelozie sau diviziune. Suveranul Pontif a lăudat, de asemenea, spontaneitatea și inocența copiilor, despre care a spus că vorbește mai tare decât cele mai bune discursuri. Trebuie să avem grijă de copii pentru că ei sunt viitorul, ei sunt speranța, a adăugat el. Copiii sunt cei privilegiați. Din acest motiv, Isus a spus: «Unora ca aceștia le aparține împărăția cerurilor». Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 180, Ultimul acces: 2026-09-01 06:21:47
|
Timp total: 0.04s...
[]:1