Lucrările marelui sculptor Ion Irimescu vor fi expuse pentru prima dată la Iași - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lucrările marelui sculptor Ion Irimescu vor fi expuse pentru prima dată la Iași

[2024-02-26]
de Andrei Ursulean

În perioada 27 februarie – 19 martie, lucrările sculptorului Ion Irimescu vor fi expuse pentru prima dată la Iași, la Muzeul Unirii, cu ocazia împlinirii a 121 de ani de la nașterea marelui artist.
Expoziția va fi organizată în cadrul celei de a patra ediții a evenimentului „Luna Sculptorilor Români”, prin colaborarea dintre Ateneul Național din Iași și Muzeul de Art㠄Ion Irimescu” din Fălticeni.
Lucrările vor putea fi admirate gratuit, în intervalul orar 10:00 – 17:00.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, începând cu ora 17:00, în prezența a numeroși invitați, printre care artiști, critici de artă și personalități culturale, au transmis reprezentanții Ateneului Național din Iași, într-un comunicat remis Basilica.
Ion Irimescu este considerat unul dintre cei mai importanți sculptori români din ultima jumătate de secol. Născut în anul 1903, a urmat cursurile Școlii Naționale de Arte Frumoase din București. În perioada studenției, 1924-1928, Ion Irimescu a pictat și biserica din cartierul Oprișeni, al orașului Fălticeni.
Pe tot parcursul vieții, a primit numeroase distincții și premii, operele sale fiind expuse în galeriile din Veneția, Paris, Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.
„Prezent prin opera sa, artistul ne invită, cu blândețe și înțelepciune, cu sinceritate și căldură sufletească, să descoperim împreună și să trăim o experiență a detașării de zbuciumul lumescului invaziv, o experiență a regăsirii de sine și a comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii”, se arată în același comunicat.
„Luna Sculptorilor Români” este cel mai amplu proiect destinat sculpturii din Iași și are loc în perioada 19 februarie – 19 martie. În cadrul evenimentului vor fi expuse numeroase opere de importanță internațională, prin instituțiile de cultură partenere.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 315, Ultimul acces: 2026-08-24 06:48:03