PS Emilian Crișanul a binecuvântat un centru modern destinat copiilor cu dizabilități[2024-02-22]de Iustin GheorghePreasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a oficiat o slujbă de sfințire pentru Centrul de zi și recuperare pentru copii cu dizabilități mintale SIMBA din municipiul Arad. La slujba săvârșită de ierarh au participat și pr. Gheorghe Gligor, vicar eparhial și pr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Arad a finalizat anul trecut implementarea proiectului Construirea a două case de tip familial Hansel și Gretel și Reabilitarea unui centru de zi și recuperare pentru copii cu dizabilități mintale SIMBA. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8, Obiectivul Specific 8.3 Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale. Valoarea totală a proiectului a fost de 5.217.162,99 lei. Centrul SIMBA a costat 2.072.290,11 lei, fiind inclus într-un proiect mai amplu care mai include alte două centre pentru copii cu alte tipuri de dizabilități, Hansel și Gretel și care urmează să fie deschise beneficiarilor în următoarea perioadă. Copiii beneficiază de servicii specializate de recuperare la cele mai înalte standarde, inclusiv de kinetoterapie, logopedie, consiliere psihosocială și suport emoțional. Centrul dispune și de o cameră senzorială care are rolul de a dezvolta funcțiile senzoriale ale copiilor, pentru a se putea adapta mai ușor la mediul înconjurător. Prin deschiderea acestor centre se urmărește prevenirea abandonului și a instituționalizării copiilor cu astfel de afecțiuni, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, abilitare/reabilitate, recuperare, socializare, dezvoltarea autonomiei personale și a deprinderilor de viață independentă, cât și a unor activități de consiliere și sprijin pentru părinți sau reprezentanții legali, se menționează pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului. Conform datelor înregistrate, la nivelul județului Arad sunt declarați peste 400 de copii diagnosticați cu dizabilități mintale, cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 279, Ultimul acces: 2026-08-26 12:02:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1