Sistem pentru persoanele cu deficiențe de vedere, implementat la nivel național de Poșta Română - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sistem pentru persoanele cu deficiențe de vedere, implementat la nivel național de Poșta Română

[2024-02-23]
de Alexandru Boboc

Poșta Română a extins la nivel național sistemul „Step Hear” care vine în ajutorul persoanelor cu deficiențe de vedere. Sistemul a fost implementat experimental anul trecut la Oficiul Poștal nr. 39 din Capitală.
Tehnologia care le permite nevăzătorilor să acceseze servicii poștale fără ajutorul unui însoțitor a fost implementată la nivel național în 47 de oficii poștale, conform unui comunicat de presă transmis de Poșta Română.
„Ne menținem angajamentul față de comunitatea noastră, așa cum am făcut timp de 162 de ani. De această dată, procesul de digitalizare al Poștei Române se concentrează pe oferirea beneficiilor către o categorie vulnerabilă, facilitându-le viața și contribuind la creșterea mobilității lor”, a subliniat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale „Poșta Română”.
,,Poșta Română este, la ora actuală, singura instituție care a gândit această accesibilizare la un nivel atât de amplu. Îi suntem recunoscători și ne dorim ca și celelalte instituții să urmeze acest exemplu”, a declarat Tudorel Tupiluși, președinte Asociația Nevăzătorilor din România.
Sistemul Step-Hear constă într-o aplicație care se descarcă gratuit de pe AppStore și Google Play în telefonul mobil și care, în momentul în care se interconectează cu senzorii instalați în oficiul poștal, va comunica un mesaj audio înregistrat care conține toate informațiile necesare deplasării și accesibilității clienților. Astfel, persoanele cu deficiențe de vedere se vor putea descurca singure în interiorul oficiilor poștale, doar folosind această aplicație.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 273, Ultimul acces: 2026-08-28 16:52:41