Fostul protopop de Făgăraş a fost desemnat cetăţean de onoare al municipiului cu acelaşi nume[2024-02-02]de Iustin GheorghePreotul pensionar Cornel Ursu, fost protopop de Făgăraş, a fost desemnat miercuri cetăţean de onoare al municipiului Făgăraş. Consilierii locali au aprobat în şedinţa de consiliu de miercuri proiectul privind acordarea acestui titlu, ca o recunoaştere a meritului unui om care este, prin simpla existentă, un model, dovedind practic că omul sfinţeşte locul şi îi dă valoare. „Referinţele sunt în ziarele locale, în Telegraful Român sau în Revista Teologică, dar mai ales în inimile nevoiaşilor ajutaţi, în inimile bolnavilor încurajaţi ori elevilor sprijiniţi să crească frumos”, scrie în motivaţia deciziei. „Sustinător al apariţiei unor volume de carte, bun şi instruit orator, admirabil mânuitor al limbii române şi un foarte bun cunoscător al etnologicului din Ţara Făgăraşului, Părintele Comel Ursu a dovedit în timp a fi ceea ce specialiştii numesc tezaur viu al culturii poporului român”, mai transmit consilierii locali. Zeci de făgărăşeni au fost prezenţi la şedinţa de Consiliu Local, pentru a susţine acest proiect de hotărâre, deşi înmânarea titlului se va face într-o şedinţă de consiliu viitoare. Părintele Cornel Ursu este născut la data de 14 martie 1954 la Mărgineni, comuna Hârseni, jud. Braşov. În 1974, a fost admis la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, urmând şi stagiul militar in acelaşi an. A fost hirotonit preot în 1979, în satul Toderiţa, unde avea să rămână, la dispoziţia şi spre întărirea multor suflete, până în 1990, când a fost transferat la Parohia Făgăraş – Galaţi. Din 1997, a fost chemat la slujirea de protopop de catre IPS Mitropolit Antonie Plămădeală, functie pe care a detinut-o până în 2004. Făgărăşenii şi gălăţenii au avut în persoana părintelui o călăuză spirituală. Îndrumările pe care el le-a oferit în cuvintele de învăţătură şi în discuţiile particulare cu enoriaşii au fost adevărate reţete de viaţă creştină, se arată în raportul aferent proiectului de hotărâre. În 2021, preotul pensionar Cornel Ursu a fost distins de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului cu Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 396, Ultimul acces: 2026-11-13 00:32:34
|
Timp total: 0.04s...
[]:1