Deţinuţi de la Penitenciarul Bacău au participat la o slujbă oficiată special pentru ei[2024-01-25]de Iustin GheorghePersoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău au asistat luni la Taina Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Români”, din localitatea Sascut-Sat, judeţul Bacău. „La invitaţia părintelui Alexandru Grigoraş, protopop al Protoieriei Sascut, 9 persoane private de libertate au asistat la Taina Sfântului Maslu, oficiată de către un sobor de preoţi, la care au fost înălţate rugăciuni pentru toţi cei aflaţi în neputinţe trupeşti, în singurătate sau în azile de bătrâni, rugându-L pe Dumnezeu să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească, alinare şi putere”, a menţionat pr. Cerbu Ştefan-Daniil, referent al Protoieriei Sascut, pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cadrul slujbei, Părintele Protopop Alexandru Grigoraş a evidenţiat motivaţia prezenţei credinciosului în Biserică şi dragostea lui Dumnezeu. „Atunci când noi venim în Biserică, venim pentru a primi iubirea lui Dumnezeu. Mai mult decât toate dorinţele noastre, avem nevoie de această hrană a sufletului nostru, care este iubirea, dar şi de iertarea lui Dumnezeu. Când săvârşim o faptă greşită sau când avem o ispită şi cădem în ea, întotdeauna avem acea stare de părere de rău înlăuntrul nostru, care pune în faţa noastră un drum al pocăinţei pe care Dumnezeu ni-l arată prin întoarcerea noastră de la păcat la fapta cea bună”. Protopopul Alexandru Grigoraş a explicat că „venim în Biserica lui Dumnezeu căutând această iubire şi această iertare. Nimic nu schimbă mai mult sufletul omului decât iubirea. De aceea, când vrem să întoarcem pe cineva cu faţa către noi, să-l ajutăm să se schimbe nu doar prin dreptate, ci prin dragoste, răbdare şi iertare. În felul acesta primim şi noi iertarea lui Dumnezeu şi odată cu aceasta primim şi starea cea dintâi ca fii ai lui Dumnezeu”. În continuare, persoanele aflate în grija penitenciarului au participat la o cateheză aghiografică cu tema „Sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan”, având ca scop prezentarea pildei de vieţuire şi de evidenţiere a rolului pe care sfinţii îl ocupă în viaţa noastră. La final, fiecare persoană a primit câte un dar constând în cărţi de rugăciune, icoane şi produse de igienă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 519, Ultimul acces: 2026-11-13 03:31:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1