Preşedintele unei asociaţii caritabile a primit o importantă distincţie a Mitropoliei Basarabiei[2024-01-25]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Petru i-a oferit lui Plamen Milanov, Preşedintele de onoare al Asociaţiei pentru Susţinerea Iniţiativelor Comunitare şi Sportului (ASICS) din Republica Moldova, ordinul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, gradul II, una dintre cele mai importante distincţii din eparhie. Ordinul a fost acordat în semn de apreciere pentru susţinerea Bisericii şi pentru proiectele desfăşurate de ASICS în sprijinul credincioşilor şi al persoanelor vulnerabile social. „Vă mulţumim foarte mult pentru ceea ce faceţi. Lucraţi prin noi şi noi lucrăm prin alţii, îi ajutăm pe cei care au nevoie. Este un lucru frumos că putem să-i ajutăm pe cei nevoiaşi”, a precizat Mitropolitul Petru la ceremonia de înmânare a ordinului. „Pentru mine, această distincţie înseamnă că Mitropolia Basarabiei a văzut în noi un partener de încredere, dar şi un prieten care va fi mereu alături de Biserică”, a spus Plamen Milanov. „Le suntem recunoscători celor de la Mitropolia Basarabiei, deoarece ei ştiu mai bine cine are nevoie de susţinere. Totodată, ne propunem să lansăm o altă campanie. Să colectăm haine şi încălţăminte, iar cu ajutorul Mitropoliei Basarabiei le vom împărţi oamenilor nevoiaşi.” O altă propunere a Asociaţiei este de a oferi suport financiar veteranilor propuşi de Mitropolia Basarabiei. În octombrie 2023, ASICS a semnat cu Mitropolia Basarabiei un acord de parteneriat prin care asigură săptămânal zeci de prânzuri calde persoanelor vulnerabile din punct de vedere social. Hrana este distribuită atât la biserici, cât şi la domiciliul beneficiarilor. Plamen Milanov a primit recent şi titlul de „Omul anului 2023” în Republica Moldova. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 514, Ultimul acces: 2026-11-13 03:30:32
|
Timp total: 0.04s...
[]:1