Să înţelegem Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, cu Pr. Viorel Ioniţă

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.06s...

Ştiri şi Evenimente

Să înţelegem Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, cu Pr. Viorel Ioniţă

[2024-01-25]

de Sorin Ioniţe

Ca răspuns la îngrijorările unor cititori, în Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, Agenţia de ştiri Basilica vine cu o scurtă trecere în revistă a istoricului acestei practici şi a normelor pe care le respectă la aceste întruniri reprezentanţii ortodocşi.
Preotul Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific şi profesor de teologie cu o vastă experienţă misionară, ecumenică şi academică, a explicat pentru Basilica.ro faptul că practica săptămânii/octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor îşi are rădăcinile în prima jumătate a secolului 19.
Începuturi, în zona catolică
„Amintim propunerea făcută de Ignatius Spencer, fost preot anglican convertit la catolicism care preciza, printr-o scrisoare adresată unui prieten în luna noiembrie 1838, că a propus preoţilor cunoscuţi de el să se roage într-o anumită zi pentru convertirea Angliei la credinţa catolică. Apoi, în anul 1857, preotul anglican Frederick George Lee a înfiinţat, împreună cu romano-catolicii Ambrose Phillips de Lisle şi A.W. Pugin, Asociaţia pentru Promovarea Unităţii Creştinismului cu scopul de a practica «rugăciunea pentru unirea creştinilor anglicani cu cei catolici şi cu cei ortodocşi»”.
Însă, în anul 1864, participarea catolicilor ca membri în această asociaţie a fost interzisă de conducerea Bisericii Romano-Catolice.
„Practica săptămânii/octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor a fost însă lansată definitiv în anul 1908 de preoţii anglicani Paul Wattson şi Jones Spencer, care au propus ca unitatea creştinilor să se facă în jurul tronului papal de la Roma”.
„Această perioadă era propusă să înceapă în ziua de 18 ianuarie, sărbătorirea scaunului Sfântului Petru la Roma, şi 25 ianuarie, comemorarea convertirii Sfântului Apostol Pavel, deci între două aniversări simbolice, prima pentru tradiţia romano-catolică, iar a doua pentru tradiţia protestantă. De aceea perioada de rugăciune pentru unitatea creştinilor este uneori numită octavă, respectiv perioadă de opt zile”, a detaliat Pr. Viorel Ioniţă.
Propunerea, a evocat părintele profesor, a fost sprijinită de conducerea Bisericii Romano-Catolice, dar nu a fost acceptată de bisericile ne-catolice decât după anul 1935, când, prin contribuţia preotului catolic de la Lyon, Paul Couturier (1881-1953), a fost destinată unităţii tuturor creştinilor şi s-a practicat până astăzi.
Depăşirea sferei catolice
În 1935, Paul Couturier a numit octava „Săptămâna universală de rugăciune pentru unitatea creştină”, cu precizarea că această rugăciune nu este pentru întoarcerea la scaunul roman, ci pentru „Unitatea pe care Hristos o vrea, cum o vrea El şi când o vrea”.
„Prin această schimbare, practica rugăciunii pentru unirea creştinilor a fost acceptată tot mai mult de creştinii de altă tradiţie decât cea catolică”, a subliniat părintele Ioniţă.
În anul 1959, papa Ioan al XXIII-lea a aprobat această octavă printr-o scrisoare apostolică. Ulterior, în documentul despre ecumenism (Unitatis Redintegratio) aprobat de Conciliul Vatican II în ziua de 21 noiembrie 1964, rugăciunea pentru unitatea creştinilor este considerată „sufletul întregii Mişcări Ecumenice”.
De partea sa, Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB) a susţinut răspândirea ţinerii Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor încă de la înfiinţarea sa oficială în vara anului 1948 la Amsterdam, Olanda.
„După dezvoltarea relaţiilor dintre CEB şi Biserica Romei, prin Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (CPPUC), în anul 1966, aceşti doi parteneri de dialog au decis să coordoneze împreună elaborarea materialului anual pentru programul acestei săptămâni”, a mai spus preotul Viorel Ioniţă.
„Este astfel aleasă câte o ţară, mai ales dintre cele care au o structură de cooperare ecumenică, cum este AIDRom din România, iar organizaţia respectivă este delegată să elaboreze materialul pentru programul Săptămânii pentru unitatea creştinilor cu câţiva ani înainte. Un grup comun de lucru între CEB şi CPPUC verifică acel material, care este trimis din timp, de către CEB bisericilor sale membre, iar de CPPUC Conferinţelor Episcopilor Catolici din toate ţările”.
Când s-au alăturat ortodocşii?
Bisericile Ortodoxe din întreaga lume au fost invitate să participe la programul acestei săptămâni de rugăciune de către CEB.
„Apoi, cum reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe membre ale acestei organizaţii mondiale s-au confruntat cu problema participării la programul de rugăciune de la întrunirile ecumenice, participarea ortodocşilor la programul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor a fost discutată implicit în cadrul lucrărilor Comisiei Speciale pentru participarea ortodocşilor în cadrul CEB”.
Comisia a fost înfiinţată pe baza unei decizii luate la cea de a 8-a Adunare Generală a CEB (3-14 decembrie 1998, Harare, Zimbabwe), pornind de la recomandarea unei consultaţii a ortodocşilor, desfăşurată la Tesalonic în primăvara aceluiaşi an. Comisia Specială a fost constituită din 60 de membrii, jumătate reprezentând Bisericile Ortodoxe, iar cealaltă jumătate celelalte tradiţii creştine din cadrul CEB.
„Această comisie a identificat cinci teme asupra cărora ortodocşii solicitau clarificări, iar cea de a treia temă din această liste era Rugăciunea comună practicată până atunci la întrunirile ecumenice”.
În ce condiţii participă ortodocşii la rugăciunea comună?
„Comisia Specială a constatat că rugăciunea din acel context era confesională, respectiv organizată după tradiţia specifică unei Biserici, sau interconfesională (paragraf 42), numită de unii rugăciune ecumenică, dar această rugăciune nu aparţine unei anumite tradiţii confesionale. În acest sens, ortodocşii nu puteau participa activ decât la rugăciunea confesională”, a evidenţiat părintele profesor.
„Rugăciunea comună are în mod obligatoriu un caracter confesional, aparţinând unei tradiţii bisericeşti anume, pe când rugăciunea interconfesională sau ecumenică nu poate fi acceptată căci nu există o tradiţie bisericească sau o biserică ecumenică”.
„Potrivit acestor recomandări ale Comisiei Speciale amintite, recomandări care au fost adoptate de către Comitetul Central al CEB în anul 2003, la întrunirile organizate de CEB, reprezentanţii ortodocşi participă activ la momentele de rugăciune organizate potrivit tradiţiei ortodoxe”, a subliniat Consilierul patriarhal onorific.
În fond, a continuat el, această soluţie a fost adoptată şi de Biserica Ortodoxă Română în legătură cu participarea la programul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor.
Cum au loc rugăciunile comune?
„Când vine rândul ortodocşilor, se organizează o slujbă ortodoxă într-o Biserică Ortodoxă şi săvârşită de clerici ortodocşi, iar la această slujbă pot fi prezenţi unii reprezentanţi ai altor tradiţii creştine din România”.
„Când unul din momentele de rugăciune din programul acestei săptămâni sau octave este organizat de alte biserici din România, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române participă pasiv şi eventual adresează un cuvânt la sfârşitul acelui moment de rugăciune”.
„În acest sens Biserica Ortodoxă Română aplică întocmai recomandările luate în cadrul CEB de către reprezentanţii tuturor comunităţilor membre în organizaţia de la Geneva, inclusiv de reprezentanţii celorlalte Biserici Ortodoxe membre ale CEB”, a mai explicat părintele Viorel Ioniţă.
Preotul Viorel Ioniţă
Preotul Viorel Ioniţă. Foto credit: Basilica.ro
Preotul Viorel Ioniţă, în vârstă de 78 de ani, este originar din Dumbrăviţa, judeţul Braşov. A urmat Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, apoi Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu.
În perioada 1969-1972, a urmat studii doctorale la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti, sub îndrumarea profesorilor Pr. Dr. Ioan Gh. Coman, Dr. Alexandru Elian şi Pr. Dr. Ioan Rămureanu, mai apoi, studii de specializare la Seminarul Vechi-Catolic şi Facultatea de Teologie Evanghelică, Universitatea din Bonn, R.F. Germania (1972 -1975) şi studii de specializare la Institutul Ecumenic din Bossey, Elvetia (1974).
În 1978, a obţinut titlul de doctor în teologie, pe baza tezei intitulate „Sinodul al VI-lea Ecumenic si însemnătatea sa pentru ecumenismul actual”, iar în 1993 urmează studii de specializare la Selly Oak Colleges, Anglia.
Pe lângă o activitate bogată în mediul didactic şi editorial-publicistic, preotul Viorel Ioniţă a deţinut diverse funcţii cu caracter ecumenic şi a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în dialogul cu celelalte confesiuni creştine.
Părintele prof. Viorel Ioniţă a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la Sinodul din Creta (2016), fiind prezent, de asemenea, la procesul de pregătire a acestei întruniri panortodoxe.
Pentru întreaga activitate teologică şi misionară, dar şi pentru reprezentarea Bisericii Ortodoxe Române în plan internaţional, părintele Ioniţă a primit numeroase distincţii.
În anul 2006, Institutul Ecumenic de la Mănăstirea Niederaltaich (Germania) i-a decernat Premiul „Abt-Emmanuel-Heufelder”. În anul 2016, Patriarhul României i-a oferit părintelui profesor Viorel Ioniţă „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 531, Ultimul acces: 2026-11-13 03:30:42

Timp total: 0.06s...

[]:1