Papa deschide calea pentru canonizarea sr. Mary Leonia Paradis[2024-01-25]Fer. Maria Leonia ParadisPapa Francisc a autorizat promulgarea unui decret prin care se recunoaşte un miracol produs prin mijlocirea Fericitei Mary Leonia Paradis, călugăriţa canadiană care a fondat Institutul Micilor Surori ale Sfintei Familii. Totodată, Sfântul Părinte a autorizat şi decrete referitoare la martiriul preotului polonez Michał Rapacz, precum şi la virtuţile eroice ale altor patru persoane. Beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea la 11 septembrie 1984, la Montreal, Marie Leonia Paradis a fost acum creditată pentru vindecarea unei fetiţe nou-născute de „asfixie perinatală prelungită cu insuficienţă multiorganică şi encefalopatie” în Saint-Jean-sur-Richelieu, Quebec, în 1986. Călugăriţa canadiană s-a născut pe 12 mai 1840, în L’Acadie, Canada. La vârsta de 13 ani, a intrat în Congregaţia Surorilor Marianite ale Sfintei Cruci, dedicată slujirii domestice în casele „Preoţilor Sfintei Cruci” şi educaţiei tinerilor. A trăit în diferite case din Canada, Franţa şi SUA înainte de a fonda, în 1880, Congregaţia „Micile Surori ale Sfintei Familii”, cu carisma de a oferi servicii în comunităţile religioase, în colegii şi seminarii. Congregaţia ei s-a extins în cele din urmă dincolo de Canada, deschizând case în Italia, SUA şi Honduras. Maica Maria Leonia a murit la 3 mai 1912 la Sherbrooke, Quebec, la vârsta de 72 de ani. Părintele Michał Rapacz s-a născut la 14 septembrie 1904 în Tenczyn, Polonia. A intrat la Seminarul din Cracovia în 1926 şi a fost hirotonit preot cinci ani mai târziu. După cel de-al Doilea Război Mondial, în Polonia a fost instaurat regimul comunist, sub conducerea Uniunii Sovietice a lui Stalin, şi a început o represiune dură împotriva Bisericii. În noaptea de 11 mai 1946, un grup de bărbaţi înarmaţi, indignaţi de activitatea pastorală a pr. Michał, a intrat în rectoratul său din Płoki, răpindu-l şi apoi ucigându-l într-o pădure din apropiere. Papa Francisc a autorizat, de asemenea, alte patru decrete, recunoscând virtuţile eroice a patru persoane: Episcopul Guregh Hovhannes Zohrabian, fratele Gianfranco Maria Chiti, părintele Sebastián Gili Vive şi sora Maddalena a Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Episcopul Zohrabian, născut într-o familie armeană din Turcia în 1881, şi-a dedicat viaţa slujirii victimelor genocidului armean. Închis, torturat şi condamnat la moarte în Turcia, a fost în cele din urmă expulzat, trăind mai întâi în Grecia, apoi în Siria şi, în cele din urmă, la Roma, unde a murit în 1972. Fratele Gianfranco Maria Chiti, un soldat italian devenit călugăr, a fost recunoscut de Papa pentru riscurile pe care şi le-a asumat pentru a-i ajuta pe evrei şi pe partizanii antifascişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Preotul spaniol Sebastián Gili Vives, pe de altă parte, a fost cunoscut pentru dedicarea sa faţă de cei săraci, în special faţă de copii, precum şi pentru sprijinul acordat drepturilor femeilor. În fine, sora Maddalena a Pruncului Isus, care a murit la vârsta de 27 de ani, şi-a dedicat scurta sa viaţă rugăciunii pentru unitatea creştinilor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 482, Ultimul acces: 2026-11-13 03:36:15
|
Timp total: 0.05s...
[]:1