Sf. Vasile cel Mare, despre suferință și vindecare: Și boala este de folos, când este vorba să învețe minte pe cel păcătos[2024-01-11]de Alexandru BobocSfântul Vasile cel Mare este un model de filantropie demn de urmat deoarece a dezvoltat în secolul 4 un sistem instituționalizat de ajutorare a orfanilor, văduvelor, bolnavilor și a celor în suferință. Pe lângă misiunea filantropică, Sfântul Vasile cel Mare a fost un teolog în adevăratul sens al cuvântului, fiind considerat, alături de Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie de Nazianz, unul dintre cei mai mari teologi creștini. În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, am realizat o selecție care cuprinde 12 citate din opera Sfântului Vasile cel Mare despre boală, suferință, păcat, sănătate și vindecare. «Am putea să nu avem nicio suferință dacă ne-am îndepărta de viciu; dar pentru că noi înșine, prin plăcere, ne-am lăsat ademeniți de păcat, ce motiv mai serios am putea invoca încât să nu fim noi înșine autorii suferințelor noastre?» «Răul provoacă durere și suferință simțirii noastre, de pildă: boala trupului, rănile trupului, lipsa celor necesare traiului, viața lipsită de slavă, paguba de bani și pierderea celor scumpi nouă». «După cum doctorul este binefăcător chiar dacă produce durere și suferință trupului (căci se luptă cu boala nu cu bolnavul) tot așa și Dumnezeu este bun când, prin pedepse date unora se îngrijește de mântuirea tuturor». «Atunci când bolile oamenilor sunt mărunte și ușor de vindecat este suficient să se țină un tratament făcut cu grijă; dar când boala se dovedește mai puternică decât tratamentul, atunci este necesară îndepărtarea cangrenei, pentru ca nu cumva, întinzându-se boala să cuprindă și organele vitale». «Bolile trupești și nenorocirile din afară sunt făcute pentru zăgăzuirea (oprirea) păcatului». «Suntem ispitiți în două chipuri: sau prin necazurile care încearcă inimile noastre, ca pe aur în cuptor, vădind, prin răbdarea în suferințe, tăria inimilor noastre, sau adeseori chiar prin buna stare materială, care pentru mulți este o astfel de încercare a tăriei inimilor noastre». «Însuși Dumnezeul nostru trece adeseori cu vederea alte suferințe, dar îl cuprinde mila de cei flămânzi». «Dumnezeu, prin o iconomie oarecare, ne lasă în necazuri hotărând măsura suferințelor după credința pe care o are fiecare». «Mai ușor poți contracta viciul decât să te deprinzi cu virtutea, după cum mai ușor capeți boala decât să redobândești sănătatea». «Că trebuie să fim sănătoși o poate spune oricine, chiar un om de rând; dar cum trebuie să dobândim sănătatea, aceasta o poate spune numai cel care cunoaște știința medicală». «Dar adeseori și boala este de folos, când este vorba să învețe minte pe cel păcătos, precum este vătămătoare și sănătatea, când ajunge merinde de păcate pentru omul sănătos». «Postul este creșterea caselor, mama sănătății, pedagogul tinereții, podoaba bătrânilor, tovarăș bun de drum celor ce călătoresc, tovarăș credincios al soților». «Nu vezi că și soarele este mai strălucitor după trecerea nopții, privegherea mai dulce după somn, iar sănătatea mai dorită după boală?» «Trupurile cele mai sănătoase se îmbolnăvesc și își schimbă starea sănătății, fiindcă firea obosește și nu poate suporta povara unei sănătăți prea înfloritoare». Citate estrase din Părinți și Scriitori Bisericești, volumul 1, Sfântul Vasile cel Mare Omilii și cuvântări. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 445, Ultimul acces: 2026-08-26 18:43:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1