Mănăstirea Godoncourt a găzduit un concert de colinde românești de Ziua Națională[2023-12-08]de Ștefana TotorceaMănăstirea Godoncourt din Franța a organizat, sâmbătă, un concert de colinde cu prilejul Zilei Naționale. Au cântat membri ai Schola Cantorum Byzantion, dirijați de lect. dr. Adrian Sîrbu de la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, dirijor al Corului academic Byzantion. Scopul evenimentului a fost de a duce bucurie românilor din afara granițelor țării, dar și de a pune în lumină, frumusețea colindelor și a obiceiurilor noastre de iarnă, transmite Maica Doroteea, stareța mănăstirii. Mănăstirea Godoncourt din Franța a organizat, sâmbătă, 2 decembrie 2023, un concert de colinde cu prilejul Zilei Naționale. Foto: Mănăstirea Godoncourt Concertul a fost urmat de slujba Privegherii și Sfânta Liturghie, acestea fiind transmise în direct pe pagina de YouTube Apostolia TV, a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Repetițiile, concertul și Privegherea fac parte din programul de cursuri practice al școlii de muzica psaltică, inițiate în acest an de către Mănăstirea Godoncourt și Asociația Culturala Byzantion din Iași. Concertul de colinde a fost susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care oferă un sprijin important așezării monahale din Franța. Fondurile strânse din donațiile oferite cu ocazia concertului vor fi folosite pentru sprijinirea lucrărilor de renovare a mănăstirii. Donează Association La Nativité de la Mere de Dieu Monastère Godoncourt IBAN FR76 1720 6002 3893 0261 9420 054 BIC AGRIFRPP872 CREDIT AGRICOLE BAINS LES BAINS Association Les Amis de Monastère Godoncourt IBAN FR76 1720 6002 3893 0261 9377 859 BIC AGRIFRPP872 CREDIT AGRICOLE BAINS LES BAINS Contact Email: contact@monasteregodoncourt.com Telefon: +33 7 67 78 60 17 Adresa: 116 Rue Haute, 88410 Godoncourt Monasteregodoncourt.com Facebook: Monastere Godoncourt Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 286, Ultimul acces: 2026-08-30 12:09:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1