La început de post, Mitropolitul Ardealului îndeamnă să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

La început de post, Mitropolitul Ardealului îndeamnă să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie

[2023-11-14]
de Sorin Ionițe

Într-un mesaj pastoral transmis la începutul Postului Nașterii Domnului, Mitropolitul Laurențiu al Ardealului recomandă reînvierea practicii primelor comunități creștine de a săvârși 40 de Liturghii în această perioadă de postire.
„Creștinii primelor veacuri aveau conștiința că fiecare Sfântă Liturghie este Cina de Taină cea veșnică din Împărăția Cerurilor, la care puteau lua parte încă din lumea aceasta. La acest Ospăț ceresc suntem și noi chemați, astăzi, de Domnul nostru Iisus Hristos în fiecare zi”, subliniază ierarhul.
„Câte daruri cerești ne aduce tuturor Sfânta Liturghie! Cât de important este să înțelegem că doar Sfânta Liturghie mai ține lumea aceasta! Bunătatea negrăită a lui Dumnezeu a pus totul în mâinile noastre. De noi, și de nimeni altcineva, depinde viitorul nostru. Tot răul ce se întâmplă în lume se petrece din cauza îndepărtării noastre de Dumnezeu”, consideră Înaltpreasfinția Sa.
Mitropolitul Laurențiu arată c㠄dacă în fiecare parohie va fi Liturghie zilnic și dacă vor fi creștini care să cheme din adâncul sufletului și cu smerenie, precum tatăl din Evanghelie (Marcu, cap. 9, n. red.), ajutorul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va interveni pentru noi și ne va izbăvi de toate relele ce stau să vină asupra noastră”.
„Cu aceste gânduri în suflet, adresez îndemnul nostru părintesc, atât preoților, cât și credincioșilor din cuprinsul eparhiei noastre, ca și în acest post al Nașterii Domnului să ne străduim să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie, pentru a împlini, și în acest an, patruzecimea mulțumirii pe care o datorăm lui Dumnezeu”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 263, Ultimul acces: 2026-08-27 06:03:03