Grupul Psaltic Dimitrie Suceveanu va susține un concert la Biblioteca Națională a României[2023-10-31]de Iustin GheorgheLa sediul Bibliotecii Naționale a României din București va fi desfășurat joi un program de muzică psaltică și polifonică tradițională al Grupului Psaltic Dimitrie Suceveanu al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Anul acesta s-au marcat 300 ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir și 140 ani a renumitului compozitor Ciprian Porumbescu. Manifestarea de joi va începe la ora 17:00 prin vernisarea unei expoziții fotografice dedicate vieții și operei celor două personalități. Evenimentul va continua prin Concertul excepțional Unde tradiția întâlnește virtuozitatea muzicală care reprezintă o nouă experiență muzicală comemorativă în amintirea marelui compozitor Ciprian Porumbescu, subliniază organizatorii pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Membrii corului psaltic au anunțat faptul că vor purta publicul într-o călătorie muzicală în timp, unde se va simți emoția muzicii tradiționale românești; momentul inedit al serii va fi audiția, în premieră, a unor piese corale polifonice interpretate de membrii grupului nostru de psalți. Evenimentul va fi transmis live pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a partenerilor media. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 315, Ultimul acces: 2026-08-28 20:56:21
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1