Preoți din România și Bulgaria au slujit în biserica rupestră a Sfintei Teofana Basarab - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Preoți din România și Bulgaria au slujit în biserica rupestră a Sfintei Teofana Basarab

[2023-10-31]
de Alexandru Boboc

Un preot din România și unul din Bulgaria au oficiat Sfânta Liturghie în biserica rupestră ctitorită de Sfânta Teofana Basarab.
Slujba a fost oficiată pe 28 octombrie când este serbată Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab de Preotul Nicolae Ceruță al Parohiei românești din Zagreb și Preotul Dimitrie Dimitrov, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfânta Parascheva” din Borovo, Bulgaria.
Preotul Dimitrie Dimitrov a evidențiat rolul Sf. Teofana Basarab în legătura dintre cele două popoare ortodoxe vecine, cel bulgar și român, și cinstirea ei pe cele doua maluri ale Dunării.
La finalul slujbei, Domnul Evghenii Georgiei, coordonatorul Muzeului de Istorie din Ruse, le-a vorbit celor prezenți despre biserica rupestră, ctitorie a Sfintei Teofana Basarab și a Sfântului Ioachim, Patriarhul de Târnovo. Muzeograful a evidențiat personalitatea istorică a Sfinte Teofana și a descris tabloul în care este pictată Cuvioasa din fresca vechii biserici, a declarat Părintele Nicolae Ceruță.
Slujba este oficiată anual de un preot din Bulgaria și unul din România la inițiativa Mitropolitului Naum de Ruse, anul acesta fiind al doilea an consecutiv când se slujește în biserica rupestră.
Proclamarea canonizării Sfintei Teofana Basarab a avut loc la hramul Catedralei Patriarhale, 21 mai 2022. Ea este prima monahie din istorie cunoscută ca fiind de origine română și fiica Domnitorului Basarab I al Țării Românești.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 275, Ultimul acces: 2026-08-31 02:59:17