Parohia românească din Wuppertal a aniversat prin rugăciune 7 ani de la înființare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Parohia românească din Wuppertal a aniversat prin rugăciune 7 ani de la înființare

[2023-10-15]
de Diac. Iulian Dumitrașcu

Parohia româneasc㠄Sf. Cuv. Parascheva de la Iași” din orașul Wuppertal, Germania, și-a sărbătorit sâmbătă hramul și a aniversat 7 ani de la înființare.
Sfânta Liturghie la acest moment aniversar a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre posibilitatea fiecărui credincios de a ajunge om al Împărăției lui Dumnezeu, pornind de la frumosul exemplu al vieții Cuvioasei Parascheva.
A urmat serbarea copiilor parohiei, în cadrul căreia fiecare din cei 35 de copii participanți a rostit câte o scurtă poezie închinată Cuvioasei Parascheva. Serbarea a fost organizată la inițiativa și cu implicarea directă a doamnei preotese Ligia Aura Tudorache.
Momentul aniversar a fost marcat și de prezența în biserică a papucilor Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, și mare făcător de minuni, aduși pentru această ocazie de la Parohia româneasc㠄Sf. Ap. Petru și Pavel și Sf. Spiridon” din orașul Nottingham, Marea Britanie. De asemenea, a mai fost adus spre închinare și un veșmânt al Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitoru Bucureștilor.
La sărbătoarea parohiei românești a participat și Pr. Eleftherios Argyropoulos, paroh al Parohiei ortodoxe de limbă greac㠄Izvorul Tămăduirii” din Wuppertal, un foarte bun prieten al comunității românești din această zonă și cel care l-a ajutat pe Pr. paroh Costin Tudorache în vederea identificării unui lăcaș de cult unde să se poată oficia Sfânta Liturghie în limba română.
Astfel, începând cu anul 2016, Pr. Costin Tudorache oficiază în fiecare duminică Sfânta Liturghie într-o biserică închiriată de la comunitatea romano-catolică locală.
Comunitatea românilor din Wuppertal numără aproximativ 6.000 de membri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 261, Ultimul acces: 2026-08-25 18:40:21