PS Timotei Prahoveanul a sfințit la o parohie bucureșteană racla în care vor fi așezate moaștele Sf. Tatiana diaconița[2023-10-15]de Diac. Iulian DumitrașcuPreasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfințit sâmbătă la parohia bucureșteană Sfântul Ierarh Calinic-Titan racla în care va fi așezat un fragment din moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana diaconița. Fragmentul din sfintele moaște a fost dăruit parohiei de către Catedrala Mitropolitană din Craiova, informează Ziarul Lumina. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat în continuare Sfânta Liturghie împreună cu mai mulți clerici, între care Părintele Florin Busuioc, Protopop al Protoieriei Sector 3 Capitală, Părintele paroh Liviu Mihai Dinu, Arhidiaconul Eugen Maftei, Consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La predică, ierarhul a vorbit despre ce se poate învăța din viața Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, cinstită în 14 octombrie. Ea rămâne un model minunat pentru monahi, pentru tineri, pentru familiile înstărite, dar și pentru cei săraci, pentru dragostea fără margini pe care a avut-o față de Dumnezeu. Dorința de a fi mereu aproape de Mântuitorul Hristos, nevoințele, rugăciunea, privegherile, dar și fapta bună rămân exemple pentru cei din vremea noastră. Astăzi, atât de mulți tineri părăsesc casele părinților pentru a se înstrăina și a pleca departe. Ei trebuie însă să privească spre cea care a fost și ea pelerină și călătoare, dar care nu a uitat să privească spre Dumnezeu. Învățăm din viața sfintei atenția pentru cei săraci. Cât de mulți oameni care trec prin încercări nu au nevoie de ajutorul nostru? El poate fi întotdeauna acordat cu toată inima. Fapta bună, săvârșită mai ales asupra copiilor, rămâne înaintea lui Dumnezeu asemenea unei pietre prețioase, care își păstrează mereu valoarea, a afirmat Preasfinția Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 269, Ultimul acces: 2026-08-29 12:55:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1