Hram la Biserica Zlătari: Cinstirea moaștelor și a sfinților face parte din istoria Bisericii, spune PS Paisie Sinaitul[2023-10-02]de Ștefana TotorceaCinstirea sau venerarea sfintelor moaște, ca și invocarea sfinților în rugăciune, face parte din istoria Bisericii noastre, încă din perioada apostolică, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul luni, la hramul Bisericii Zlătari din Capitală, unde se găsește mâna dreaptă a Sf. Sfințit Mc. Ciprian. În societatea de astăzi asistăm, din păcate, la o adevărată propagandă de denigrare a Bisericii și a credincioșilor care se închină la sfintele moaște, a observat Episcopul Vicar Patriarhal. Însă noi nu cinstim nici oasele, nici morții, ci Îl cinstim pe Dumnezeu, Care Se arată minunat întru sfinții Săi, cum spune psalmistul și împăratul David. Biserica Ortodoxă îi cinstește pe sfinți pentru faptul că s-au învrednicit de binecuvântarea și de harul lui Dumnezeu, Care le-a dat tăria duhovnicească și uneori materială- de a face cunoscută în lumea aceasta trecătoare și păcătoasă, puterea, lucrarea și slava lui Dumnezeu. Preasfinția Sa a avertizat, însă, că închinarea la sfintele moaște poate deveni însă nefolositoare atunci când nu este făcută cu credință, ci este doar rezultatul unei simple «vânători» de har vindecător, a unei simple «bifări» în agendă. Dacă însă închinarea noastră este făcută cu credința simplă și firească a faptului că Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi, închinarea devine un act tămăduitor, atât pentru suflet cât și pentru trup. Este o chestiune de credință, pur și simplu! Ierarhul a mai amintit că cinstirea adusă sfinților și închinarea la moaștele lor sunt necesare și bune, dar nu sunt suficiente pentru desăvârșire, adică pentru mântuire. Închinarea la sfinte moaște nu înlocuiește Sfintele Taine, nu înlocuiește Botezul, Taina Spovedaniei, nu înlocuiește Taina Sfintei Împărtășanii și celelalte lucrări ale Bisericii, și nu trebuie înțelese ca o «cură» de vindecare trupească. Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Consilier Patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicațiilor Lumina ale Patriarhiei Române și parohul Bisericii Zlătari, cu Părintele Florin Nectarie Busuioc, Protopopul Sectorului 3 al Capitalei cu Părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii Sfântul Anton Curtea Veche, cu ceilalți slujitori ai Bisericii Zlătari și alți clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor. Părintele Consilier Patriarhal Nicolae Dascălu, Parohul Bisericii Zlătari, i-a oferit PS Paisie Sinaitul o icoană cu Sf. Sfințit Mc. Ciprian luni, 2 octombrie 2023, la hramul parohiei. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu La final, Părintele Paroh Nicolae Dascălu i‑a mulțumit ierarhului pentru slujire și i‑a oferit o icoană cu chipul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian. După Sfânta Liturghie a fost oficiat Parastasul pentru ctitori, slujitori și binefăcători. Sărbătoarea hramului a început la Biserica Zlătari în ajun, cu o procesiune cu mâna Sfântului Ciprian și așezarea ei spre cinstire de către credincioși. Biserica Zlătari din Capitală și-a serbat ocrotitorii luni, 2 octombrie 2023. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu Timp de două zile, numeroși credincioși au așteptat pe Calea Victoriei să cinstească acest sfânt odor. Șirul a depășit Muzeul Național de Istorie al României, până aproape de Splaiul Independenței. Sf. Sfințit Mc. Ciprian, ocrotitorul Bisericii Zlătari din Capitală, este îndeosebi cinstit de credincioși ca ocrotitor împotriva farmecelor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 308, Ultimul acces: 2026-08-29 15:29:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1