Ziua mondială a farmacistului[2023-09-25]de Sorin IonițeZiua Mondială a Farmacistului este sărbătorită anual în data de 25 septembrie și a fost inițiată în anul 2000 de Federația Internațională a Farmaciștilor, având ca obiectiv principal conștientizarea utilizării adecvate a medicamentelor, măsurilor preventive împotriva bolilor și dezvoltarea generală a sistemului de sănătate. Farmacia consolidează sistemele de sănătate este tema Zilei mondiale a farmacistului 2023. Urmând învățăturii creștine, Biserica Ortodoxă Română desfășoară numeroase activități pentru sănătatea semenilor. Una dintre ele este cunoscuta campanie Sănătate pentru sate. Diagrama așezămintelor social-filantropice din Patriarhia Română includea, în anul 2022, 33 instituții ce oferă servicii medicale și de recuperare și 21 servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu. Sfântul Ierarh Nicolae este, potrivit tradiției, ocrotitorul farmaciștilor. În afară de el, sunt numeroși alți sfinți, numiți de Biserică Sfinți doctori fără de arginți, care au venit în ajutorul semenilor lor atunci când situația o impunea. Dintre aceștia, îi amintim pe Cosma și Damian din Arabia, Cosma și Damian din Asia Mică, Chir și Ioan, Talaleu, Cosma și Damian din Roma, Ermolae, Pantelimon, Anichit și Fotie, Diomid, Luca al Crimeei etc. Anul 2024 va fi Anul Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți în Patriarhia Română. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 286, Ultimul acces: 2026-08-29 00:15:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1