Membrii Filantropia Arad au primit distincții de la Consiliul Județean pentru implicarea în societatea civilă[2023-09-19]de Diac. Iulian DumitrașcuMembrii Asociației Filantropia Arad a Arhiepiscopiei Aradului au primit sâmbătă distincția Bene Merenti din partea Consiliului Județean Arad pentru implicarea în societatea civilă. Decorațiile le-au fost înmânate de președintele instituției. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Palatului Cultural din Arad, în prezența Arhiepiscopului Timotei al Aradului, Episcopului Ieronim al Daciei Felix și a Episcopului vicar Emilian Crișanul. Distincția le-a fost acordată ca urmare a aprecierii Consiliului Județean Arad față de membrii Asociației Filantropia Arad care se implică an de an în organizarea taberelor Tinerețe în Ortodoxie, de care se bucură sute de copii din tot județul. Am avut ocazia să cunosc unii dintre acești oameni cu har cu ocazia celor cinci tabere ortodoxe organizate în colaborare cu Consiliul Județean Arad. Sute de copii și de tineri arădeni au fost angrenați în activități de dezvoltare spirituală, de socializare directă, de la om la om, iar în peisajul sălbăticit al lumii de astăzi, confiscat de modelele false de pe rețelele sociale și realitatea virtuală, aceste reuniri sunt ca un pansament pe o rană. Ele deschid ochii participanților, îi determină să interacționeze, le explică sensul real al vieții și îi mențin în parametrii credinței. Pentru colaborarea lor sufletistă, necondiționată, la proiectul taberelor ortodoxe, am decis să oferim distincții simbolice preoților implicați, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. La eveniment au primit diplome de apreciere și recunoștință peste 30 de voluntari implicați în organizarea taberelor Tinerețe în Ortodoxie. Asociația Filantropia Arad face parte din Federația Filantropia a Patriarhiei Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 279, Ultimul acces: 2026-08-27 12:24:49
|
Timp total: 0.06s...
[]:1