La începutul anului bisericesc, PS Paisie Sinaitul a explicat ce reprezintă 1 septembrie pentru Biserica Ortodoxă[2023-09-01]de Diac. Iulian DumitrașcuPreasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat vineri în Catedrala Patriarhală slujba de mulțumire cu prilejul începutului de an bisericesc. Episcopul vicar patriarhal a vorbit în cuvântul rostit despre importanța zilei de 1 septembrie pentru Biserica Ortodoxă. Biserica Ortodoxă se roagă la începutul anului bisericesc prin slujba de Te Deum. Numele acestei slujbe provine de la faptul că, între cântările care alcătuiau rânduiala acestei slujbe, se număra în vechime și imnul Te Deum Laudamus (Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm ), una dintre cele mai vechi cântări creștine. Ziua de 1 septembrie reprezintă pentru Biserica Ortodoxă începutul anului bisericesc. Spre deosebire de anul civil calendaristic, acest început nu se limitează doar la măsurarea timpului, ci cuprinde în chip deosebit și dimensiunea duhovnicească, liturgică a timpului. Potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei, data aceasta de 1 septembrie ca început al anului bisericesc a fost moștenită din tradiția Vechiului Testament. Ziua de 1 septembrie este considerată ca fiind ziua în care Dumnezeu a început crearea lumii, după cum spune Sfânta Scriptură: La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul (Facere 1, 1). De asemenea, ziua de 1 septembrie este considerată ziua în care apele potopului s-au retras în vremea lui Noe, iar acesta a însemnat un nou început pentru omenire. Un alt motiv pentru stabilirea zilei de 1 septembrie este și tradiția că în această zi a coborât Moise de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii, și atunci a fost un nou început. De asemenea, tot în septembrie a fost sfințit Templul lui Solomon. Tot potrivit tradiției, Mântuitorul Iisus Hristos și-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă și a citit cuvintele prorocului Isaia, care profețeau despre Persoana Sa dumnezeiască: Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați. Și să vestesc anul plăcut Domnului (Isaia 61, 1-2 și Luca 4, 18-19). Începutul anului bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea, a mai explicat Părintele Episcop. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării poporului vestind tuturor anul bineplăcut Domnului. Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creștină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos. PS Paisie le-a mulțumit tuturor celor care au participat la slujbă și a menționat că această rugăciune poartă în sine o deosebită intensitate și devine, într-un anumit mod, o sinteză a tuturor orelor de rugăciune din anul bisericesc ce s-a încheiat și o chemare la înnoirea rugăciunii pentru anul bisericesc care începe. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 271, Ultimul acces: 2026-08-27 19:04:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1