Peste 140.000 de români își serbează ziua numelui de Sfântul Ilie[2023-07-19]de Diac. Iulian DumitrașcuLa Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul peste 140.000 de români își serbează onomastica, în 20 iulie. Potrivit informațiilor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, 106.266 bărbați și 35.790 femei poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia. Între prenumele masculine, cel mai întâlnit este Ilie 95.391. Între numele derivate se regăsesc Eliade, Elias, Elie, Elis, Ilia, Iliev, Ilieș, Iliuș, Iliuță, Lică. În rândul numelor feminine, 22.228 de românce poartă numele Ilinca. Se mai întâlnesc derivate ale acestui nume ca: Eliana, Elis, Ilia, Iliana, Ilincuța, Iliuța, Lia și Lica. Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan, de unde și numele Prorocului: Ilie Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele iudeilor (c. 874-853 î.Hr.). Sărbătoarea Sfântului Ilie este și ziua numelui de botez al Patriarhului României (Dan-Ilie). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 345, Ultimul acces: 2026-08-27 21:41:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1