Mănăstirea Sărăcinești va organiza o tabără de vară pentru tineri în memoria Cuv. Gherontie cel nebun pentru Hristos[2023-07-14]de Diac. Iulian DumitrașcuMănăstirea vâlceană Sărăcinești va fi gazda unei tabere de vară organizate în memoria Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos. Tabăra va fi organizată în perioada 7-16 august, iar în programul acesteia vor fi cuprinse conferințe susținute de unii dintre cei care l-au cunoscut pe Cuviosul Gherontie. Este vorba despre Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Dorin și Prof. Dr. Monica Opriș; Pr. Lect. Dr. Mihail Dan (Alba Iulia); Protos. Dionisie Ignat (Mănăstirea Albac) și Protos. Dr. Sava Vintilă (Medic, Arhiepiscopia Râmnicului). Vârsta acceptată a participanților este de 17-30 ani, iar cazarea și masa sunt gratuite, fiind oferite de organizatori. Evenimentul va fi organizat de Mănăstirea Sărăcinești și Arhiepiscopia Râmnicului. Cei care doresc să participe trebuie să completeze formularul până în 5 august. Cuv. Gherontie cel nebun pentru Hristos Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos a văzut lumina zilei la 4 noiembrie 1934 și vorbea cu drag de faptul că s-a născut în Țara Făgărașului, aproape în mijlocul țării, în satul Viscri, comuna Bunești, nu departe de Rupea, acum în județul Brașov. A făcut doar patru clase, dar le-a făcut bine. Când ne recita câte o poezie, și încă știa multe, la cei aproape 84 de ani, câți a avut la plecarea în veșnicie, ne spunea că o știe de la școala primară. La fel și unele rugăciuni în formă versificată, cum este Doamne, Doamne, ceresc Tată. Îi pomenea în rugăciunile personale în primul rând pe părinții săi, măicuța mea, Elena, și tăticul meu, Ioan, dar și pe unchiul meu, Moise sau protosinghelul Modest, fiind vorba despre fratele tatălui său, părintele Modest Aldea, fostul stareț al Mănăstirii Ciolanu și apoi eclesiarhul catedralei episcopale din Buzău. Tot din pomelnicul Cuviosului s-a aflat și despre fratele său mai mare care murise de tânăr, dar și despre alți membri ai familiei sau despre persoanele dragi sufletului său, vii și adormiți, pe care-i pomenea din memorie într-o ordine aproape neschimbată de-a lungul anilor. De foarte tânăr a fost iubitor de rugăciune și de mănăstire, nu o dată abandona treburile gospodărești sau pe cele agricole pentru a se dedica rugăciunii. Astfel, decizia lui de a se dedica vieții monahale a fost așadar una firească. A rămas până la sfârșitul vieții atașat sufletește de mănăstirea Ciolanu, unde și-a început viața călugărească, dar și de catedrala episcopală de la Buzău, unde îl vizita uneori pe unchiul său, ajuns de acum eclesiarh. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 314, Ultimul acces: 2026-08-27 22:16:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1