PS Timotei la o sfințire de biserică în Ilfov: Sf. Ap. Petru și Pavel să ne ajute ca râvna noastră să nu scadă[2023-06-29]de Diac. Iulian DumitrașcuPreasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfințit joi, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, biserica Parohiei Ostrat din județul Ilfov. După slujba de sfințire, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul rostit, Părintele Episcop a prezentat particularitățile celor doi Apostoli, precum și virtuțile lor comune, și a subliniat că ei au fost luați drept modele de apostolii din sate și orașe. Lucrurile menționate despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel ne îndreptățesc să-i considerăm modelele celor care într-o formă smerită, mult schimbată de trecere a acestor două mii de ani sunt apostoli acum la începutul mileniului al 3-lea și au fost în toată această perioadă învolburată a Bisericii. Fericiți sunt apostolii care privesc la misiunea lor, fericiți cei care se fac tuturor toate ca măcar pe unii să-i dobândească, fericiți sunt apostolii din sate și orașe, care se străduiesc să împlinească misiunea lor, pentru că misiunea acestor apostoli nu are nevoie de aprecierea oamenilor, ci de răsplată de la Dumnezeu. Ne rugăm Sfinților Apostoli Petru și Pavel să ne ajute și nouă celor atât de slabi, pentru ca râvna noastră să nu scadă și să avem și noi măcar o fărâmă sau o frântură din râvna și dragostea pe care ei au avut-o, a spus, în încheiere, Preasfinția Sa. În timpul Sfintei Liturghii, PS Timotei Prahoveanul a hirotonit un diacon întru preot. Parohia Ostrat este situată pe strada Hipodromului nr. 21, sat Ostratu, com. Corbeanca. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 271, Ultimul acces: 2026-08-28 01:16:32
|
Timp total: 0.06s...
[]:1