Republica Moldova: La Fălești a fost organizat Festivalul portului popular „Ia românească în fiecare cas㔠- BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Republica Moldova: La Fălești a fost organizat Festivalul portului popular „Ia românească în fiecare casă”

[2023-06-28]
de Diac. Iulian Dumitrașcu

La Centrul de Creație și Agrement „Lora Găin㔠din orașul Fălești, Republica Moldova, s-a desfășurat luni Festivalul portului popular „Ia românească în fiecare casă”.
Aflat la a 3-a ediție, evenimentul a fost organizat de Episcopia de Bălți în parteneriat cu Direcția Generală Educație și Cultură din Fălești, Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți și Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți.
Festivalul a început cu o paradă a portului popular de la Consiliul Raional până la Centrul de Creație și Agrement din Fălești.
Episcopul Antonie de Bălți a fost prezent la manifestarea culturală, unde a rostit un cuvânt de binecuvântare și le-a mulțumit organizatorilor pentru efortul depus în concretizarea acestui proiect.
Programul artistic a fost susținut de Orchestra „Rapsozii Făleșteni”, Ansamblul de dansuri populare „Făleșteanca”, Ansamblul de dansuri „Favorit”, Ansamblul vocal „Acanta”, Ansamblul „Doinița” din Bălți, Orchestra „Barbu Lăutaru”, precum și de mai mulți interpreți.
Festivalul „Ia românească în fiecare cas㔠face parte din proiectul Episcopiei de Bălți „Promovarea identității spirituale și culturale românești”, care are ca obiectiv promovarea credinței străbune, a limbii române, a istoriei adevărate a neamului românesc, a tradițiilor – a tot ceea ce definește identitatea românească.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 267, Ultimul acces: 2026-08-28 01:16:49