Reprezentanții a peste o sută de biserici creștine din Europa se întâlnesc în Estonia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Reprezentanții a peste o sută de biserici creștine din Europa se întâlnesc în Estonia

[2023-06-15]
de Ștefana Totorcea

La Tallinn, în Estonia, a început miercuri Adunarea Generală a Conferinței Bisericilor Europene (CEC), organizație formată din 114 biserici de tradiție ortodoxă, protestantă, anglicană și vetero-catolică de pe continent.
Tema ediției din acest an, a 16-a, este „Sub binecuvântarea lui Dumnezeu – modelăm viitorul”. Gazdele sunt Biserica Evanghelică Luterană și Biserica Ortodoxă din Estonia.
Reprezentantul Patriarhiei Române la eveniment este Preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale. Participă și Aurelian Iftimiu, consilier patriarhal coordonator și directorul Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române.
Mitropolitul Iosif reprezintă Biserica Ortodoxă Română la Adunarea Generală a Conferinței Bisericilor Europene care se desfășoară la Tallinn, în Estonia, între 14 și 20 iunie 2023. Foto: Basilica.ro
Adunarea Generală are loc o dată la cinci ani. organizația a fost înființată în 1959, după al Doilea Război Mondial, pentru a contribui la consolidarea păcii și reconcilierii.
Conferința Bisericilor Europene și membrii ei reprezintă peste 380 de milioane de cetățeni europeni și își propune să fie vocea credinței în dialog cu autorii de politici publice.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 342, Ultimul acces: 2026-08-28 02:53:49