Filarmonica George Enescu va celebra în premieră Noaptea Muzeelor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Filarmonica George Enescu va celebra în premieră Noaptea Muzeelor

[2023-05-09]
de Alexandru Boboc

Filarmonica George Enescu va fi deschisă pentru prima dată în noapte muzeelor, pe 13 mai. Vizitatorii vor avea parte de un mic recital cameral.
Ateneul Român va fi deschis între orele 22:00 și 1:00, ultima intrare făcându-se la ora 00:30. Cvartetul Filarmonicii „George Enescu” va susține un minirecital ce include „Mica serenadă”, KV 525 (selecțiuni), de W. A. Mozart.
„Demers european cu rolul de a promova patrimoniul cultural și de a apropia un public cât mai larg și mai divers de instituțiile de profil, Noaptea Muzeelor este, pentru cei interesați, o oportunitate de a cunoaște colecțiile muzeelor, de a participa la o varietate de activități culturale și educaționale creând, în același timp, legături speciale între comunități”, transmit organizatorii, conform Agerpres.
„Filarmonica „George Enescu” își propune să aducă un plus de strălucire în viața culturală bucureșteană și să ofere celor ce-i vor trece pragul o experiență memorabilă. Încurajăm pe toți cei care nu au venit încă la Ateneu să ia parte la acest eveniment”.
Noaptea Muzeelor 2023 este organizată într-o ediție comună România – Republica Moldova și va aduce publicului peste 300 de expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte și tururi interactive.
Vor putea fi vizitate până târziu în noapte muzee, case memoriale, galerii de artă și multe alte instituții culturale din toată țara.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 368, Ultimul acces: 2026-08-27 06:41:28