Arhiepiscopul Calinic al Argeșului: Grija și empatia pentru cei bolnavi ne aduc mai aproape unii de ceilalți[2023-03-14]de Diac. Iulian DumitrașcuGrija și empatia pentru cei bolnavi sunt sentimentele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți, ajutându-ne să fim mai buni, mai iertători și mai înțelegători, a afirmat duminică Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului. Părintele Arhiepiscop a slujit în a doua duminică din Post la mănăstirea argeșeană Văleni. La Sfânta Liturghie s-au rugat împreună cu ierarhul lor monahiile așezământului monastic, precum și numeroși credincioși. Mănăstirea Văleni, scurt istoric Mănăstirea Văleni, așezată în loc pitoresc pe Valea Râului Topolog, atrage în fiecare zi de sărbătoare foarte mulți credincioși care vin să se roage și să admire frumusețea naturii înconjurătoare. A fost întemeiată în a doua jumătate al sec. XVII-lea, de călugărul Zaharia Grădișteanu. O etapă nouă începe pentru mânăstirea Văleni în anul 1883. În acest an vechea biserică a schimonahului Zaharia Grădișteanu este dărâmată, iar în locu-i, ceva mai la răsărit, episcopul Ghenadie II al Argeșului (1875-1893), cu ajutorul stareței Fevronia Petrescu, începe zidirea unei noi biserici. Din păcate, locașului de cult șubrezit de distrugătorul seism din noiembrie 1940, nu i-a fost dat să dureze decât până la 8 aprilie 1941, când turla s-a prăbușit, antrenând în cădere pereții naosului și ai altarului. Reconstruită între anii 1948-1955, prin strădania Episcopului Iosif Gafton, a stareței Anatolia Manu și a obștii monahale, biserica a fost împodobită cu pictură nouă și s-a înzestrat cu cele de trebuință. A fost sfințită în anul 1955 de către Patriarhul Justinian Marina Redeschisă oficial în anul 1990, sub binecuvântarea și ajutorul Arhiepiscopului Calinic, s-a reluat activitatea prin refacerea obștii și începerea lucrărilor de renovare a ansamblului monahal. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 381, Ultimul acces: 2026-08-24 13:22:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1