© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Sacramentul Botezului (IV)[2007-03-26]ObligațiileMari și minunate sunt efectele ce le produce în suflet botezul, despre care v-am vorbit ultima oară. Tot mai mari sunt obligațiile ce ni le impune, pentru a corespunde harului primit și a ne menține la înălțimea demnității de creștini. Și aceste obligații trebuie să le cunoaștem cât se poate de bine, pentru a le împlini cu credință. Să vedem, deci astăzi care sunt aceste obligații. Obligațiile rezultă din cele trei întrebări, sau cele trei interogatorii pe care preotul le adresează părinților și nașilor înainte de a boteza pe cineva. Preotul îi întreabă pe părinți și pe nași: Primul interogatoriu: Iubiți părinți și nași: Ce nume ați dat copilului vostru? Ce anume cereți de la Biserica lui Dumnezeu? Iar copilul răspunde prin părinți și prin nași: Botezul! Al doilea interogatoriu: Vă lepădați de Satana? Mă lepăd. Și de toate faptele lui? Mă lepăd. Și de toată trufia lui? Mă lepăd. Al treilea interogatoriu: Credeți în Dumnezeu Tatăl atotputernicul, Creatorul Cerului și al Pământului? Cred. Credeți în Isus Cristos Fiul său unic care ...a pătimit, a murit și a înviat din morți și șade de-a dreapta Tatălui? Cred. Credeți în Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică Catolică, în împărtășirea Sfinților, în învierea morților, în viața veșnică? Cred. În aceste întrebări și răspunsuri se includ toate făgăduințele și toate obligațiile, ce și le asumă cel ce se botează, făgăduințe și obligații, ce reprezintă un adevărat contract, un legământ făcut între Dumnezeu și om, prin care Dumnezeu îi dă omului demnitatea și toate drepturile și harurile fiilor săi adoptivi, cu condiția, ca omul să rămână credincios acestor făgăduințe. Trei sunt aceste obligații: Prima: Credința în adevărurile descoperite; A doua: Lepădarea de Satana și de toate faptele lui; A treia: Viața trăită potrivit cu învățăturile credinței. Credința Cea dintâi obligație a celui botezat este să creadă în Dumnezeu și în toate adevărurile pe care El ni le-a descoperit și ni le învață prin sfânta Biserică. Credința este fundamentul întregii vieți creștine. Fără de ea, spune Sfântul Paul, este cu neputință a plăcea lui Dumnezeu și, deci, a ne mântui. Iată pentru ce, înainte de-a ne boteza și înscrie între fiii săi, Biserica ne întreabă, în repetate rânduri, dacă suntem dispuși să primim și să mărturisim credința, făcând-o călăuză a vieții noastre întregi. Iată pentru ce credința este cea dintâi și cea mai mare obligație pentru noi, din clipa, în care am consimțit să intrăm în numărul creștinilor. Primind să fim fii ai lui Dumnezeu și ai Bisericii prin sfântul botez, ne-am obligat să primim toate învățăturile pe care ni le-a descoperit Dumnezeu și ni le învață prin Sfânta Biserică, chiar și acele adevăruri, care sunt peste puterea de pricepere a minții noastre, adică misterele. Aceste adevăruri trebuie să le ținem nu cu orice fel de credință, ci cu credință: tare, care să excludă orice șovăire referitoare la adevărurile propuse: generoasă, adică să nu ne fie rușine a o mărturisi în fața lumii, în orice împrejurare; eficace, adică să fie însoțită de o convingere adâncă, și de fapte corespunzătoare, ca să nu merităm reproșul adresat de sfântul apostol Pavel acelor creștini, care: "Mărturisesc că îl cunosc pe Dumnezeu, iar cu faptele vieții lor îl tăgăduiesc" (Tit. 1,16). Lumânarea aprinsă pe care o pune preotul în mâna celui botezat, sau în mâna părinților sau a nașilor la fel ne arată, că această credință a creștinului trebuie să strălucească în lume și să răspândească în jurul său lumina pildei bune și a sfințeniei. Lepădarea de Satana Ne întrebăm mai departe cum va putea păstra credința primită în dar cel botezat dacă ar urma ademenirile sau ispitele Satanei, ale lumii și ale trupului, care sunt cei mai teribili dușmani și care încearcă, în toate chipurile să ne cucerească și să ne îndepărteze de Dumnezeu? Iată, deci, a doua făgăduință sau obligație pe care și-o asumă cel botezat și pe care o cere Biserica de la noi, făgăduință pe care ne-o asumăm prin părinții sau prin nașii noștri, aceea de a ne lepăda de satana și de toate lucrările lui, făgăduință numită jurământ, scris, nu în cartea celor botezați, ci în cartea vieții, pe care Dumnezeu n-o poate uita niciodată. În ce constă această făgăduință? Lepădându-ne de cel rău și de toate lucrările sau ispitele lui cele rele, ne angajăm să nu ne facem niciodată sclavii lui prin păcat sau prin ascultarea șoaptelor lui rele, dar dimpotrivă trebuie să ne declarăm dușmanii lui, de a nu face nimic comun cu el, de a nu ne pleca urechile la ademenirile sau și ispitele lui, de a ne împotrivi cu curaj tuturor atacurilor lui. Întrucât cel rău, pentru a ne duce la păcat, se folosește de noi înșine, mai bine zis de pornirile noastre rele, ritualul botezului include trei lepădări de cel rău, sau o întreită lepădare și promisiune că vom lupta cu toate puterile împotriva patimilor noastre, că vom pune frâu tuturor dorințelor și gândurilor rele și nu ne vom lăsa biruiți de cel rău. Lepădându-ne de cel rău și de toate pornirile rele, oare ne angajăm să părăsim familia, ori patria, ori societatea oamenilor în care trăim, ori modul sau locul de activitate în care suntem încadrați? Nicidecum. Una este a trăi în lume și alta este a trăi după exemplele lumii, în general degradante, desigur nu în totalitate. Prin lume și mentalitate degradantă înțelegem acel mod de viață contrar învățăturilor și poruncilor divine și contrat și modulul normal de viață al unui om în parte. Lumea este stăpânită de cele trei mari rele pe care ni le amintește evanghelistul Ioan atunci când ne spune: "tot ceea ce este rău în lume este pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții" (1 In. 2,16), adică lăcomia după averi, mândria și plăcerile trupești. Prin taina sfântului botez ne lepădăm de această lume și de modul ei de viață, de învățăturile ei greșite și de părerile sau mentalitate rea de care se servește cel rău pentru a ne îndepărta de bine și în final de Dumn ezeu. Viața trăită potrivit cu învățăturile credinței. Din cele afirmate mai sus reiese și urmează în mod firesc și cea de-a treia obligație sau angajament care reiese din primirea sacramentului botezului: aceea de a duce o viață sfântă, curată și nepătată, potrivită cu învățăturile lui Dumnezeu cuprinse în Sfânta Scriptură. Acesta este de altfel și scopul pentru care prin primirea botezului ne despărțim, prin harurile botezului, de tot ceea ce este rău în această lume devenind sfinți. Spune apostolul Paul în acest sens: "Ne-a ales să fim ai lui, adică ai lui Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui" (Ef. 1,4). Prin Botez am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu Tatăl, frați ai lui Isus Cristos, Și biserici sau temple ale Duhului Sfânt. Ca fii ai lui Dumnezeu, și moștenitori ai raiului suntem datori să trăim ca adevărați fii ai tatălui nostru ceresc, să-l iubim ca pe părintele nostru și să-l ascultăm în toate. Prin urmare suntem datori să-i facem cinste printr-o viață curată și sfântă și să nu-l dezonorăm prin fapte nevrednice de un creștin, dar să trăim viața la care am fost chemați prin botez. Prin urmare spre el trebuie îndreptate toate aspirațiile noastre, spre cer să fie ațintită privirea noastră, gândul nostru spre cele veșnice și faptele noastre spre a face numai bine. Ca frați ai lui Isus Cristos, am fost sau suntem încorporați în Cristos, prin urmare trebuie să muncim și să ne străduim din toate puterile să fim asemenea lui, să-i urmăm pildele și învățăturile lui care se fac auzite prin vocea Bisericii, într-un cuvânt să fim creștin sau mlădițe vii ale lui prin dragoste, umilință, blândețe, bunătate, curăție și prin toate virtuțile creștine pentru ca "viața lui Isus să se arate în trupurile noastre", ne spune apostolul Paul. Ca biserici sau temple ale Duhului Sfânt, suntem datori să socotim și să tratăm sufletul și trupul nostru ca lucruri sfinte, motiv pentru care trebuie să ferim aceste temple vii de tot ceea ce le profanează: de gândurile rele, de vorbele urâte și cuvintele murdare, de faptele care înjosesc demnitatea și numele de creștin sau de fiu al lui Dumnezeu sau de templul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt, pe care noi îl primim în dar trebuie să fie regula și animatorul vieții noastre, pentru că: "cei care sunt susținuți de Duhul lui Dumnezeu, sunt Fii lui Dumnezeu" (Rom. 8,14). Iată așadar, pe scurt care sunt obligațiile fiecărei persoane care primește taina sfântului Botez - devenind astfel creștin, Fiu al lui Dumnezeu, frate al celui înviat care este Isus Cristos și templul Duhului Sfânt. Pentru toate acestea avem datoria de a purta mai departe demnitatea noastră de creștini și numele de creștin, arătând prin faptele trăirii noastre, lumii întregi că se poate trăi în fericire îndeplinind obligațiile ce decurg din faptul primirii botezului și trăind potrivit harurilor primite prin acest botez. Valoarea făgăduințelor de la Botez Aici putem începe cu o întrebare: că ar fi obligat în conștiință ca o persoană care se botează atunci când este deja adultă, este un lucru de la sine înțeles, dar cum ar putea fi obligat acela, care se botează ca și copil, cum își poate asuma niște responsabilități sau obligații pe care nu le face în mod direct ci prin nași și părinți? Răspundem în modul următor: la prima vedere am putea da dreptate celor care susțin amânarea sacramentului botezului până la o vârstă mai înaintată, respectiv la vârsta majoratului sau la vârsta adultă, când cel care se botează înțelege ceea ce se petrece în jurul lui sau pricepe direct care îi sunt îndatoririle. Totuși nu este chiar așa și iată de ce: este foarte adevărat că, copii sunt lipsiți de uzul rațiunii și deci nu sunt în stare să facă un act conștient sau nu se pot angaja la ceva din ceea ce ei nu cunosc, dar ceea ce nu pot face ei singuri, pot face în locul lor părinții sau tutorii sau nașii lor și dacă sunt observate formalitățile legale, actele la care ei se angajează sau se obligă prin alții sunt perfect valabile. Închipuiți-vă, de exemplu, un om bogat, care ar lăsa unui copil o moștenire frumoasă, dar cu anumite obligații de achitat anual. Copilul, în acest caz nu poate face nici un act valabil și atunci vine legea civilă și-i dă un tutore, care va primi și administra averea în locul lui. Acum, dacă acel copil devenit mare, nu ar voi să îndeplinească obligațiile asumate de către tutore, pe motivul că el personal nu s-a obligat sau angajat la nimic, oare care tribunal i-ar da dreptate? Dacă n-ar voi să respecte obligațiile ar trebui să renunțe și la moștenire. Să aplicăm acum pilda în cazul nostru al sacramentului botezului. Dacă un copil devenit adult nu vrea să îndeplinească obligațiile asumate la botez de către părinți, nași sau tutore, este liber să o facă, dar va trebui să renunțe și la moștenirea de neprețuit a paradisului. Pe de altă parte, mai trebuie să notăm și să învățăm că părinții, nașii sau tutorele la botez nu făgăduiesc nimic mai mult decât ar trebui să făgăduiască însuși cel botezat, dacă ar avea capacitatea să facă acest lucru. De fapt, orice om este dator să îndeplinească tot ceea ce Dumnezeu ne-a poruncit pentru a ne mântui. Ori, Isus Cristos a impus tuturor obligația de a se boteza și de a primi creștinismul. Prin urmare, datoria de a îndeplini obligațiile asumate prin primirea botezului nu atârnă de voința părinților, a nașilor sau a unui tutore, ci de voința lui Isus Cristos, care numai cu această condiție ne v-a primi în împărăția sa. Din cele spuse mai sus se înțelege ce înseamnă a fi creștin cu adevărat. Viața de creștin înseamnă viață curată, plină de credință, viață mortificată, trăire în har asemenea lui Cristos cu ochii și gândul mereu la cer. Cu aceste condiții am fost primiți la sacramentul botezului și vor fi primiți în continuare toți cei care doresc să se înroleze în Biserica lui Cristos. Acum după ce am cunoscut care sunt obligațiile pe care ni le asumăm prin primirea botezului, ne putem întreba: oare le și îndeplinesc așa cum se cuvine? Lăsând la o parte pe cei nenorociți, care au părăsit cu totul credința și nu mai dau nici un semn de viață religioasă, câți alții duc o viață mai mult lumească cu nimic deosebită decât a celor nebotezați, creștini care reduc tot creștinismul la câteva acte religioase, de exemplu ascultarea sfintei liturghii doar la câteva sărbători mai importante, sau spovada făcută după mai mulți ani, în rest trăiesc ca și sclavi ai celui rău, întru-cât trăiesc în păcate grele fără nici o remușcare de conștiință, mângâindu-se doar cu ideea că nu au părăsit întru totul religia. Acești creștini ar vrea să fie și ai lui Dumnezeu, dar și ai lumii, slujind mai mult trupului sau acestei lumi decât lui Dumnezeu. Ce judecată îngrozitoare îi așteaptă pe acești creștini pentru faptul că nu au îndeplinit făgăduințele pe care și le-au asumat prin primirea botezului. Un creștin care trăiește rău este mult mai vinovat în fața lui Dumnezeu decât un păgân, pentru că: - a dezonorat demnitatea de creștin, păcatele lui sunt un sacrilegiu și o profanare a darurilor lui Dumnezeu. - a păcătuit în conștiință de cauză, încălcând făgăduințele făcute la primirea botezului. etc. Nașii de la Botez Care este de fapt rolul și responsabilitățile care revin nașilor? Când se face botezul unui copil, acesta nu poate să-și exprime dorința de a fi botezat, nici nu poate să-și asume responsabilitățile care decurg din primirea acestui sacrament, despre care am amintit în predicile anterioare. Toate acestea le fac în schimb nașii. Astfel între nași și persoana botezată se naște o legătură sufletească, care impune anumite obligații de ambele părți. În primul rând nașii trebuie să aibă o purtare exemplară, ca să le dea pildă bună celor botezați. Apoi trebuie să-i învețe și să-i îndrume pe căile cele bune, iar dacă greșesc, să-i dojenească sau să-i atenționeze cu dragoste. În cazul în care părinții nu ar putea sau nu ar vrea să le dea creșterea creștinească cuvenită, nașii sunt datori să intervină cu fermitate și să suplinească lipsa părinților. Prin urmare este de la sine înțeles de ce nașii trebuie să fie de același cult cu cel botezat, iar în cazul în care nu este posibilă găsirea nașilor de același cult, se recomandă ca măcar unul dintre nași să fie de același cult. Mai notăm că: greșesc acei părinți care aleg drept nași la copii lor nu persoane cu purtare exemplară, dar orice fel de persoane, urmărindu-se de multe ori un interes material, pentru ei sau pentru copiii lor, sau poate chiar și alte interese meschine. Botezul trebuie administrat cât mai curând Ultima observație care trebuie făcută este că botezul trebuie să se administreze cât mai curând posibil, după cum prescrie Biserica, în mod deosebit când copilul se naște bolnav, dar și în situația în care copilul este perfect sănătos. Cine nu este conștient la câte primejdii este supusă o ființă atât de fragedă? Unii creștini amână botezul cu săptămânile și chiar cu lunile, sub diferite pretexte, dintre care cel mai puțin de luat în seamă ar trebui să fie situația financiară, care ar pereclita petrecerea de după sau chiar dinainte de celebrarea botezului. Dacă ar fi să punem în balanță importanța botezului și importanța petrecerii, ne putem întreba ce ar conta mai mult: petrecerea sau sufletul unui copil nevinovat? De multe ori părinții sunt interesați mai mult de oaspeți și de reușita petrecerii decât de bucuria primirii botezului pentru copilul lor, care abia se naște pentru veșnicie. În timp ce pregătirea petrecerii amână primirea botezului, copilul este lăsat în mâinile celui rău. Mare cruzime și mare răspundere în fața lui Dumnezeu vor avea toți acei părinți care procedează astfel în fața lui Dumnezeu. De aceea vă îndemn, dragi creștini, atunci când Dumnezeu vă binecuvântează cu un copil, nu uitați că sunteți creștini și că prima datorie pe care o aveți față de copilul abia născut este să încredințați sufletul acestui copil lui Dumnezeu. Nu contează mai mult nici petrecerea, nici oaspeții, nici cadourile ce se oferă cu această ocazie, mai mult decât oferirea și încredințarea copilului lui Dumnezeu. pr. Marian Gașpal Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 699, Ultimul acces: 2026-08-16 12:13:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
