Botoșani: Casa memorială ,,George Enescu intră în reabilitare[2023-02-10]de basilica.roProiectul transfrontalier demarat în comun de Muzeul Județean Botoșani și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldovă are în vedere reabilitarea Casei Memoriale a lui George Enescu, din comuna Liveni. Pentru prima dată, aceasta va fi restaurată complet și nu doar reparată. Va fi o reabilitare completă a casei. Până acum, nu a mai avut loc nicio reabilitare a casei respective, ci s-au făcut doar reparații. Acum, am obținut această finanțare și avem avizul Ministerului Culturii și al Comisiei monumentelor și se face reabilitare completă, a declarat directorul instituției de cultură, Aurel Melniciuc pentru Agerpres. Lansarea licitației pentru desemnarea constructorului care se va ocupa de reabilitarea Casei Memoriale, a avut loc la începutul lunii februarie, iar fondul investiției se ridică la peste 1,6 milioane de lei. Casa Memorială George Enescu a fost construită în 1957, la doi ani după moartea marelui compozitor, pe locul fostei case a familiei Enescu, care a fost demolată. George Enescu s-a născut în data de 19 august 1881 în comuna Liveni din județul Botoșani, în familia unor agricultori înstăriți, Maria Cozmovici-Enescu și Costache Enescu. A fost cel de-al optulea copil și a rămas totuși unicul, ceilalți șapte frați ai săi stingându-se din viață la vârste fragede. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog, a fost una dintre personalitățile artistice de geniu ale secolului al 20-lea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 425, Ultimul acces: 2026-04-30 16:56:03
|
Timp total: 0,49s...
[]:1