Academia Română va acorda burse pentru elevii cu rezultate şcolare foarte bune[2023-01-14]de Diac. Iulian DumitraşcuAcademia Română lansează cel de-al doilea apel de acordare a burselor pentru elevii cu rezultate şcolare excepţionale, care trăiesc în medii defavorizate. Acordarea de burse pentru elevii studioşi face parte din Programul intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii”, care vizează susţinerea elevilor talentaţi. În anul şcolar 2023-2024 vor fi acordate 10 burse în valoare de 1.000 de lei lunar. „În urma primului apel lansat de Academia Română, 8 elevi şi 2 studenţi primesc astfel de burse în anul şcolar 2022-2023”. „Academia Română doreşte să identifice elevii supradotaţi, cu rezultate de excepţie, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor la nivel de excelenţă”, se menţionează pe site-ul instituţiei. Elevii care îndeplinesc criteriile de selecţie, pot depune dosarele de candidatură până cel târziu la data de 15 martie. Elevii selectaţi pentru bursele şcolare 2023-2024 vor avea oportunitatea de a participa şi la şcoala de vară organizată de Academia Română la Centrul Cultural şi de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat“, cu durata de o săptămână, unde se vor întâlni cu membri ai Academiei Române şi vor lua parte la diverse excursii tematice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 713, Ultimul acces: 2026-11-12 02:06:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1