Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României

[2022-11-28]
de Diac. Iulian Dumitraşcu

Biroul de presă al Patriarhiei Române a remis un comunicat cu detalii privind sărbătorirea Zilei Naţionale în bisericile ortodoxe.
Comunicatul de presă:
De Ziua Naţională a României, joi, 1 decembrie 2022, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstireşti din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918.
Reamintim că pentru a cinsti memoria eroilor români a fost edificată şi Catedrala Naţională din Bucureşti cu hramurile Înălţarea Domnului – Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul spiritual al României.
La Catedrala Patriarhală, slujba de Te Deum va fi săvârşită începând cu ora 12.00.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 506, Ultimul acces: 2026-09-27 08:20:16