Bruxelles: Părinţii de la Mănăstirea Oaşa au fost oaspeţii tinerilor de la NEPSIS Belgia[2022-11-24]de Ştefana TotorceaArhim. Iustin Miron, stareţul Mănăstirii Oaşa, şi Ierom. Pantelimon Suşnea de la Schitul Găbud al mănăstirii au participat, în perioada 17-22 noiembrie, la „Întâlnirile NEPSIS Belgia”. „Cum pe vremuri coborau înţelepţii în cetate pentru a aduce un cuvânt de învăţătură celor însetaţi de cunoaştere şi Adevăr, aşa şi cei doi Părinţi au păşit din liniştea Mănăstirilor Oaşa şi Găbud în capitala Europei”, transmite Gabriela Pipirig în numele Grupului NEPSIS Belgia. Întâlnirile tinerilor cu monahii din ţară au fost organizate de parohiile româneşti din Bruxelles şi Antwerpen şi de Mănăstirea din Vedrin, Namur. Discuţiile le-au dat multă speranţă tinerilor, dar şi prilej de reflecţie, afirmă ei într-un comunicat transmis redacţiei: „Spre ce ne îndreptăm noi, ca neam, aici, în Occident? Ce datorii avem unii faţă de alţii ca şi comunitate, unde ne dorim să ajungem, pe ce punem accent în viaţa noastră, care sunt lucrurile care contează pentru noi, ca tineri sau ca familii, care sunt valorile noastre?” „Poate credeţi că sunteţi aici pentru bani – şi poate aşa a şi fost la început. Dar acum lucrurile s-au schimbat în ţara noastră”, le-a spus Părintele Stareţ Iustin Miron. Dar, a adăugat, el, „se pot câştiga şi în România bani. Românii sunt aici, pe aceste meleaguri, pentru a-i încuraja pe alţii, pentru a duce Ortodoxia mai departe, pentru a arăta cetăţenilor belgieni frumuseţile credinţei lor, pentru a le mulţumi şi a-i face conştienţi că, iată, slujim în bisericile construite de părinţii sau bunicii lor şi este o datorie pentru noi să le arătăm, prin frumuseţea comunităţilor noastre ortodoxe, că se poate trăi cu bucurie în această lume. Avem o datorie, să le descoperim credinţa noastră ortodoxă!” Stareţul Mănăstirii Oaşa şi al Schitului Găbud au fost oaspeţii tinerilor de la NEPSIS Belgia în perioada 17-22 noiembrie 2022. Sursa foto: NEPSIS Belgia „Deşi suntem plecaţi în Occident, suntem prezenţi în România nu doar cu inima, ci şi cu fapta. Nu doar trimiţând bani acasă, ci înmulţind binele, vorbind despre ţara noastră oriunde suntem şi prin ceea ce suntem. Ne definesc dorul şi aşteptarea”, transmit tinerii ortodocşi români din organizaţia NEPSIS Belgia. „Ştim că va veni o zi când vom avea la ce să ne întoarcem acasă, dar mai ştim şi că trecerea noastră prin această lume este vremelnică şi nu contează prea mult unde suntem, ci ce facem unde suntem. Deocamdată, încercăm să ne asumăm aici această condiţie de Apostoli, despre care ne vorbeau invitaţii noştri.” Membrii NEPSIS afirmă că dragostea şi atenţia pentru tineri pe care le-au resimţit în vacanţele petrecut la Mănăstirile Oaşa şi Găbud îi fac să simtă ca nişte copii îmbrăţişaţi de o mamă şi că aşa şi-ar dori să arate întreaga ţară: „O ţară ar trebui să îşi asume tinerii cu atenţie, cu dragoste, cu hotărâre, pe termen lung”. Întâlnirile NEPSIS Belgia sunt proiectul asociaţiei de tineret a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Ele îşi propun să aducă în faţa tinerilor şi membrilor parohiilor româneşti din Belgia o serie de invitaţi care, prin experienţa lor, pot transmite ajuta la aprofundarea vieţii în Hristos. Invitatul lunii decembrie al NEPSIS Belgia va fi Arhid. Sorin Adrian Mihalache, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi doctorand al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cu teza „Neuroştiinţele vieţii spirituale”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 547, Ultimul acces: 2026-09-28 17:12:47
|
Timp total: 0.11s...
[]:1