Biserica din Teiuş şi-a sărbătorit hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Biserica din Teiuş şi-a sărbătorit hramul

[2022-11-23]
Biserica greco-catolică cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Teiuş, vizitată în urmă cu cinci ani de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, şi-a sărbătorit hramul, în Duminica a 26-a după Rusalii (a Bogatului căruia i-a rodit ţarina), 20 noiembrie 2022. În mijlocul credincioşilor s-a aflat, cu această ocazie, Preasfinţia Sa Cristian Crişan, Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

A devenit o tradiţie preluată de la Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Cardinal Lucian, Arhiepiscop şi Mitropolit, ca în preajma hramului acestei bisericuţe, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, credincioşii, dimpreună cu preoţii şi ierarhul, să sărbătorească acest solemn eveniment. La ora 11:30, Preasfinţia Sa Cristian a celebrat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre aflarea acelei comori care să dea sens vieţii noastre. Un gând special a fost adresat copiilor aflaţi în număr mare la biserică, ierarhul arătând faptul că lucrul cel mai important în viaţă este să te îmbogăţeşti în Dumnezeu, spre deosebire de bogatul care s-a îmbogăţit doar pentru sine (cf. Lc.12,21).
În cadrul Sfintei Liturghii, 14 copii din parohie, pregătiţi de părintele paroh Paul Turcu, au primit Prima Sfântă Împărtăşanie Solemnă. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa Cristian le-a înmânat copiilor câte o diplomă, în semn de amintire, şi câte un cadou. Au fost înmânate, de asemenea, primarului localităţii, viceprimarului, prim-curatorului şi vice-curatorului, albume cu evenimente din viaţa Bisericii, ca mulţumire pentru aportul adus parohiei din Teiuş. La final, părintele paroh Paul Turcu le-a mulţumit Ierarhului, preoţilor şi credincioşilor prezenţi, transmiţând Preafericirii Sale Cardinal Lucian mulţumirea şi recunoştinţa sa, precum şi a întregii comunităţi. A urmat o agapă frăţească, la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie.
Biserica greco-catolică cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Teiuş este cunoscută pentru vizita privată pe care a efectuat-o aici, în data de 3 iunie 2017, Prinţul Charles, actualul Rege Charles al III-lea al Marii Britanii, monarhul britanic arătându-se foarte interesat de perioada persecuţiei comuniste şi de felul în care Biserica Greco-Catolică trecut prin acea perioadă. (Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 539, Ultimul acces: 2026-10-01 14:41:03