Papa Francisc: Sfinţii ne explică ce este consolarea spirituală[2022-11-24]Audienţa generală de miercuriPapa Francisc a folosit exemplul câtorva sfinţi catolici pentru a explica ideea de consolare spirituală în cadrul audienţei sale generale de miercuri, 23 noiembrie 2022. “Ce este consolarea spirituală? Este o experienţă de bucurie interioară, care permite să vedem prezenţa lui Dumnezeu în toate lucrurile; ea întăreşte credinţa şi speranţa, precum şi capacitatea de a face binele”. Pontiful a continuat învăţăturile sale pe tema discernământului la audienţele sale publice din Piaţa San Pietro, punând în contrast reflecţia de săptămâna trecută despre dezolarea spirituală cu cea despre consolare, aşa cum a fost experimentată de câţiva dintre sfinţii Bisericii. „Persoana care trăieşte consolarea nu capitulează în faţa dificultăţilor, pentru că experimentează o pace mai puternică decât încercarea. Aşadar, este vorba de un mare dar pentru viaţa spirituală şi pentru viaţă în ansamblul ei.” Sfântul Părinte şi-a început explicaţia inspirându-se din Exerciţiile spirituale ale Sf. Ignaţiu de Loyola, care a scris despre regulile pentru discernerea spiritelor. Papa a spus: “Mângâierea este o mişcare intimă, care atinge profunzimea fiinţei noastre. Nu este senzaţională, ci este suavă, delicată, ca o picătură de apă pe un burete”. A mai explicat faptul că nu este nici o „euforie trecătoare”, nici ceva ce ne forţează voinţa sau ne inhibă libertatea. „Dimpotrivă, aşa cum am văzut, şi durerea – de exemplu pentru propriile păcate – poate să devină motiv de mângâiere”. Sf. Augustin se simţea consolat când vorbea cu mama sa, Sf. Monica, despre frumuseţea vieţii veşnice, iar Sf. Francisc de Assisi a experimentat bucuria perfectă în ciuda situaţiilor dificile pe care a trebuit să le îndure. “Să ne gândim la atâţia sfinţi şi sfinte care au ştiut să facă lucruri mari nu pentru că se considerau buni şi capabili, ci pentru că au fost cuceriţi de dulceaţa pacificatoare a iubirii lui Dumnezeu. Este pacea pe care o observa în el însuşi cu uimire Sf. Ignaţiu atunci când citea vieţile sfinţilor.” Pontiful a citat-o şi pe Sf. Edith Stein, cunoscută şi cu numele pe care şi l-a luat în viaţa consacrată, Tereza Benedicta a Crucii. La un an după Botezul ei creştin, după convertirea ei de la iudaism, sfânta a scris despre pacea ei interioară: „În timp ce mă abandonez acestui sentiment, puţin câte puţin o viaţă nouă începe să mă umple şi – fără nici o presiune a voinţei mele – să mă împingă spre noi realizări. Acest aflux vital pare să izvorască dintr-o activitate şi dintr-o forţă care nu este a mea şi care, fără vreo violenţă asupra mea, devine activă în mine”. Papa a subliniat şi importanţa acţiunii care urmează după consolare. “Consolarea este o astfel de pace, dar nu pentru a rămâne aşezaţi acolo bucurându-ne de ea, nu, îţi dă pacea şi te atrage spre Domnul şi te pune în mişcare pentru a face lucruri, pentru a face lucruri bune. În timp de consolare, când suntem consolaţi, ne vine voinţa de a face mult bine, mereu. În schimb, când este momentul dezolării, ne vine voinţa de a ne închide în noi înşine şi de a nu face nimic. Consolarea te împinge înainte, în slujba celorlalţi, a societăţii, a persoanelor. Sfântul Părinte a amintit vizita Sf. Tereza de Lisieux, la vârsta de 14 ani, la Bazilica Santa Croce din Roma, unde a încercat „să atingă cuiul venerat acolo, unul din acelea cu care a fost răstignit Isus. Tereza simte această ardoare a sa ca un flux de iubire şi de încredere”. Mai apoi, ea a scris: „Am fost cu adevărat îndrăzneaţă. Dar Domnul vede adâncul inimilor, ştie că intenţia mea era curată […]. Acţionam cu El ca o copilă care crede că totul îi este permis şi consideră ca proprii comorile Tatălui”. Aceasta, a spus Papa Francisc, este „o descriere splendidă a consolării spirituale: se simte un sentiment de duioşie faţă de Dumnezeu, care ne face curajoşi în dorinţa de a fi părtaşi la însăşi viaţa Sa, de a face ceea ce îi este plăcut, pentru că ne simţim familiari cu El, simţim casa Lui ca fiind casa noastră, ne simţim primiţi, iubiţi, reîmprospătaţi.” Consolarea ne dă tăria să mergem mai departe în faţa dificultăţilor, a spus Papa, indicând spre cererea Sf. Tereza, adresată Papei de atunci, de a intra în Ordinul Carmelitan deşi era prea tânără. Potrivit Papei Francisc, şi Sf. Bernard ne învaţă despre consolare şi discernământ, în special când vine vorba de capcana de a căuta „consolările false”. “Dacă mângâierea autentică este ca o picătură pe un burete, este suavă şi intimă, imitările sale sunt mai zgomotoase şi senzaţionale, sunt pur entuziasm, sunt focuri de paie, fără consistenţă, ne fac să ne concentrăm pe noi înşine şi să nu ne îngrijim de ceilalţi”. Aici este important discernământul. “Mângâierea falsă poate să devină un pericol, dacă o căutăm ca scop în sine, în mod obsesiv, şi uitând de Domnul. Cum ar spune Sf. Bernard, se caută mângâierile lui Dumnezeu şi nu este căutat Dumnezeul mângâierilor. Noi trebuie să-l căutăm pe Domnul şi Domnul, cu prezenţa Sa, ne mângâie, ne face să mergem înainte… Riscăm să trăim relaţia cu Dumnezeu în mod infantil, căutând interesul nostru, căutând să îl reducem pe Dumnezeu la un obiect pentru uzul şi consumul nostru, pierzând darul cel mai frumos care este El însuşi.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 515, Ultimul acces: 2026-10-02 07:39:02
|
Timp total: 0.03s...
[]:1