Papa Francisc: Rugăciunea Angelus în contextul vizitei în Asti[2022-11-20]În perioada 19-20 noiembrie, Sfântul Părinte a vizitat provincia italiană Asti, la 50 de kilometri est de Torino. Tatăl Papei Francisc, Mario José Bergoglio, a trăit în Dieceza de Asti înainte de a emigra în Argentina în 1929. Cu prilejul vizitei a celebrat o Liturghie duminică în Catedrala din Asti şi a rostit rugăciunea „Îngerul Domnului”. Apoi a rostit următoarea alocuţiune, pe care o redăm după traducerea făcută de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro.La sfârşitul acestei celebrări doresc să exprim recunoştinţa mea Diecezei, provinciei şi oraşului Asti: mulţumesc pentru primirea călduroasă pe care mi-aţi rezervat-o! Sunt foarte recunoscător faţă de autorităţile civile şi religioase şi pentru pregătirile care au făcut posibilă această vizită dorită. Vouă tuturor aş vrea să vă spun că a la fame propri piasi’ encuntreve! [mi-a făcut plăcere să vă întâlnesc!]; şi să vă urez: ch’a staga bin! [să vă simţiţi bine!]. Un gând şi o îmbrăţişare specială aş vrea să adresez tinerilor – mulţumesc că aţi venit în număr aşa de mare. De anul trecut, chiar în Solemnitatea lui Cristos Rege se celebrează în Bisericile particulare Ziua Mondială a Tineretului. Tema, aceeaşi de la următoarea ZMT din Lisabona, la care reînnoiesc invitaţia de a participa, este „Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă” (Lc 1,39). Sfânta Fecioară Maria a făcut asta când era tânără şi ne spune că secretul pentru a rămâne tineri se află tocmai în acele două verbe, a ne ridica şi a merge. Mie îmi place să mă gândesc la Sfânta Fecioară Maria care s-a dus în grabă, s-a dus chiar în grabă, s-a dus în grabă şi de atâtea ori eu o rog, pe Sfânta Fecioară Maria: „Grăbeşte-te să rezolvi problema aceasta!” A ne ridica şi a merge: a nu rămâne pe loc să ne gândim la noi înşine, irosind viaţa pentru a urmări comodităţile sau ultima modă, ci a ţinti spre Înalt, a porni la drum, a ieşi din propriile frici pentru a întinde mâna spre cel care are nevoie. Şi astăzi este nevoie de tineri cu adevărat „nesupuşi”, neconformişti, care să nu fie sclavi ai unui celular, ci să schimbe lumea ca Maria, ducându-l pe Isus celorlalţi, îngrijindu-se de ceilalţi, construind comunităţi fraterne cu ceilalţi, realizând visuri de pace! Timpul nostru trăieşte o foamete de pace: trăim o foamete de pace. Să ne gândim la atâtea locuri din lume biciuite de război, îndeosebi la martirizata Ucraina. Să ne străduim şi să continuăm să ne rugăm pentru pace! Să ne rugăm şi pentru familiile victimelor incendiului grav petrecut în zilele trecute într-un lagăr de refugiaţi la Gaza, în Palestina, unde au murit şi mulţi copii. Domnul să îi primească în cer pe cei care şi-au pierdut viaţa şi să mângâie acea populaţie atât de încercată de ani de conflict. Şi acum să o invocăm pe Regina păcii, pe Sfânta Fecioară Maria, căreia îi este dedicată această frumoasă catedrală. Ei îi încredinţez familiile noastre, pe bolnavi şi pe fiecare dintre voi, cu preocupările şi intenţiile bune pe care le purtaţi în inimă. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 517, Ultimul acces: 2026-09-23 19:19:17
|
Timp total: 0.04s...
[]:1