Cum va marca Vaticanul Ziua Mondială a Săracilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cum va marca Vaticanul Ziua Mondială a Săracilor

[2022-11-09]
Duminică, 13 noiembrie, Biserica Catolică va celebra cea de-a VI-a Zi Mondială a Săracilor. Această zi a fost instituită de Papa Francisc la sfârşitul Anului Milostivirii, „pentru ca în întreaga lume comunităţile creştine să devină un semn tot mai mare al carităţii lui Cristos pentru cei mai mici şi mai nevoiaşi”, a scris Pontiful în „Misericordia et misera”. În mesajul său pentru Ziua Mondială a Săracilor din acest an, Sfântul Părinte a spus că nici un creştin nu este scutit de a-i ajuta pe cei cu mai puţine resurse decât noi. Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei comunităţi creştine este să fie „orbită de idolul bogăţiei, care sfârşeşte prin a ne înlănţui într-o viziune efemeră şi falimentară despre viaţă”, a spus el. „În ceea ce îi priveşte pe săraci, nu vorbele contează; ce contează este să ne suflecăm mânecile şi să ne punem credinţa în practică printr-o implicare directă, care nu poate fi delegată.” Cu ajutorul întreprinderilor şi al organizaţiilor caritabile, iată ce vor face Papa Francisc şi Vaticanul pentru a marca această zi.

Duminică, 13 noiembrie, Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Bazilica San Pietro împreună cu cei săraci şi cu oricine doreşte să participe. Mai apoi va fi servit un prânz cald în Aula Paul al VI-lea din Vatican pentru 1.300 de persoane care trăiesc în sărăcie. În această săptămână premergătoare Zilei Mondiale a Sărăciei, în Piaţa San Pietro a fost amenajată o clinică medicală mobilă pentru a oferi analize şi îngrijiri medicale gratuite celor care altfel nu ar avea acces la aşa ceva. Serviciile oferite includ controale generale, electrocardiograme, analize de sânge, vaccinuri antigripale, teste pentru Covid-19, HIV, hepatită C şi tuberculoză. Vaticanul oferă 5.000 de cutii cu alimente parohiilor din Roma pentru a le distribui familiilor care au nevoie de ajutor suplimentar. Iniţiativa include 10 tone de paste făinoase, câte cinci tone de orez, făină, zahăr, sare şi respectiv cafea, precum şi peste 1.300 de litri de ulei şi lapte pentru a asigura gospodăriilor nevoile alimentare de bază. În contextul în care criza energetică continuă să crească costurile în Europa, unele organizaţii caritabile din Roma au primit, de asemenea, fonduri pentru a acoperi facturile de gaz şi electricitate ale persoanelor care se luptă la acest capitol.
Înainte de audienţa generală din 9 noiembrie, Papa Francisc a binecuvântat o nouă sculptură a artistului catolic Timothy Schmalz. Lucrarea din bronz în mărime naturală reprezintă un porumbel zburător care trage o pătură peste corpul gol al unei persoane fără adăpost care doarme. Schmalz, care este din Canada, este cunoscut pentru sculpturile sale cu tematică religioasă şi socială, inclusiv „Isus al străzii”, a cărei copie se găseşte în interiorul Vaticanului. El este, de asemenea, creatorul sculpturii „Îngeri fără să ştie”, care înfăţişează imigranţi şi refugiaţi şi care se află în Piaţa San Pietro. Ultima lucrare a lui Schmalz a fost comandată de Familia Vincenţiană globală – o mişcare de congregaţii religioase, asociaţii laice şi organizaţii de caritate inspirate de Sfântul Vincenţiu de Paul – pentru a evidenţia fenomenul oamenilor străzii în întreaga lume.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 433, Ultimul acces: 2026-10-01 00:40:23