Bucureştenii se pot închina până duminică la o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Bucureştenii se pot închina până duminică la o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa

[2022-10-29]
de Ştefana Totorcea

O copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, realizată în Sf. Munte Athos, a fost pusă spre închinare la Biserica Parohiei „Sf. Pantelimon – Foişorul de foc”, unde va rămâne inclusiv duminică.
Este pentru prima dată când copia acestei icoane este scoasă în public, ea făcând parte din patrimoniul Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Comunitatea „Sf. Pantelimon – Foişorul de foc” şi-a dorit oficierea unei slujbe de cinstire pentru această icoană vestită ca vindecătoare de cancer.
Parohul Bogdan Teleanu au oficiat joi seară o slujbă la Centrul de Îngrijiri Paliative, împreună cu părinţii Cătălin Niculescu şi Mihai Cozariu, slujitori ai parohiei şi preoţi voluntari ai centrului. Apoi icoana a dost purtată în procesiune la biserica parohială, situată în apropiere.
Icoana Maicii Domnului Pantanassa a fost aşezată în biserică lângă Icoana Maicii Domnului Eleovrytissa („Izvorâtoarea de ulei), aflată in patrimoniul Parohiei Sfântul Pantelimon – Foişorul de foc, şi va rămâne spre închinare până duminică, 30 octombrie 2022.
Dorinţa comunităţii a fost de „a transmite un fior mistic isihast tuturor celor care caută vindecare de bolile trupeşti şi sufleteşti ale vremurilor tulburi pe care le traversăm”, a explicat Părintele Bogdan Teleanu.
Rugăciune la Centrul Sf. Nectarie înainte de purtarea icoanei la biserica parohială, joi, 27 octombrie 2022. Foto: Facebook / Biserica Sfântul Pantelimon
„Mulţumim Părintelui Consilier eparhial Ionuţ Tutea şi directorului Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, Adriana Căruntu pentru dragostea manifestată faţă de comunitatea noastră parohială şi consolidarea legăturii noastre frăţeşti cu această instituţie de îngrijire a bolnavilor adulţi oncologici”, a mai transmis parohul.
Icoana Maicii Domnului Pantanassa este una dintre cele şapte icoane făcătoare de minuni din patrimoniul Mănăstirii Vatoped din Sf. Munte Athos şi este sărbătorită în 15 octombrie după calendarul nerevizuit (28 octombrie după calendarul revizuit).
Astfel, joi seară, la biserica Sfântul Pantelimon, a fost oficiată slujba de Priveghere pentru sărbătoarea icoanei.
Copia icoanei a fost donată Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor de către domnul Marius Voila, căruia Maica Domnului i-a salvat viaţa, aşa cum spune în mărturia publicata pe pagina de Facebook a Bisericii „Sfântul Pantelimon”.
Biserica „Sf. Pantelimon – Foişorul de foc” este pe Str. Iancu Căpitanul, Nr. 24, sector 2, Bucureşti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 431, Ultimul acces: 2026-09-24 10:20:11