Cine a fost Mitropolitul martir Neofit Cretanul, canonizat de Sfântul Sinod

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cine a fost Mitropolitul martir Neofit Cretanul, canonizat de Sfântul Sinod

[2022-10-28]

de Diac. Iulian Dumitraşcu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât vineri canonizarea Ierarhului Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, cu titulatura: Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Ţării Româneşti şi înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române şi în cărţile de cult în ziua de 16 iunie.
Propunerea de canonizare a aparţinut Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. În şedinţa din septembrie, Patriarhul Daniel a afirmat despre ierarhul martir că „a fost unul din cei mai harnici şi dinamici ierarhi ai Ţării Româneşti şi a avut multe asemănări cu Sfântul Antim Ivireanul”.
„S-a spus despre el că a fost un grec mai român decât românii. Şi, pentru că i-a apărat împotriva domnitorului fanariot Matei Ghica şi s-a opus birurilor exorbitante, a fost otrăvit chiar de medicul său grec şi a murit ca martir”, a mai precizat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Viaţa Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul (16 iunie)
Sfântul Neofit s-a născut în insula Creta pe la anul 1690. Crescut în dreapta credinţă, şi-a îndreptat paşii din tinereţe spre viaţa monahală, în care a sporit duhovniceşte. Totodată a învăţat tainele teologiei şi ştiinţele vremii, ajungând el însuşi un călugăr învăţat şi virtuos, pentru care a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah.
A fost chemat în Ţara Românească de către domnitorul Constantin Mavrocordat (în a treia domnie: 1735-1741), spre a fi dascălul copiilor săi. În ianuarie 1737 a fost hirotonit mitropolit titular (onorific) al Mirelor Lichiei, iar, după un an, „cu sfatul a toată cinstita boierime şi a tot clerul bisericesc”, a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
Deşi era de alt neam şi de altă limbă decât păstoriţii săi, mitropolitul Neofit a lucrat neobosit pentru propăşirea duhovnicească şi materială a poporului român, asemănându-se înaintaşului său, Sfântul Antim Ivireanul (+1716).
Astfel, ierarhul Neofit a susţinut introducerea deplină a limbii române în cult, prin reînfiinţarea tipografiei Mitropoliei, de la Bucureşti, în care a publicat 14 cărţi de slujbă, în mai multe ediţii, şi alte cărţi de învăţătură, cele mai multe în limba poporului.
Dorind să sprijine pe creştinii ortodocşi aflaţi sub jug otoman, Mitropolitul l-a ajutat pe Patriarhul Silvestru al Antiohiei în tipărirea, la Bucureşti, a unei Psaltiri arabe, în anul 1747. Sfântul Neofit a înfiinţat şi înzestrat Biblioteca Mitropoliei, pentru care a construit un sediu adecvat şi căreia i-a lăsat, prin testament, bogata sa colecţie personală de tipărituri şi manuscrise.
El a sprijinit renaşterea isihastă, iniţiată de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, pe care l-a chemat să-şi prezinte învăţătura înaintea patriarhilor Matei al Alexandriei, Silvestru al Antiohiei şi Partenie al Ierusalimului, aflaţi atunci în Bucureşti, ierarhi care au dat mărturie despre ortodoxia învăţăturii propovăduite şi trăite de Sfântul stareţ Vasile.
Pentru respectarea disciplinei canonice în rândul clericilor şi monahilor, în anul 1739, Sfântul Neofit a adresat, preoţilor, călugărilor şi tuturor credincioşilor, o Scrisoare pastorală cu prilejul începerii Postului Mare, în care îi îndemna să se spovedească mai des şi, cu binecuvântarea duhovnicului să primească Sfânta Împărtăşanie, arătând că, din neglijarea acestor Sfinte Taine „vin atâtea bătăi şi nevoi şi moarte grabnică în toată vremea în pământul acesta; iar de ar fi ascultători poruncilor şi învăţăturilor dumnezeieşti şi de ar avea frica de Domnul pururea în inimile lor, ferindu-se de tot lucrul rău, stricător de suflet, atunci toate neputinţele şi certările ce ne vin de la Dumnezeu s-ar ridica de deasupra noastră şi am fi în linişte pururea.”
În anii 1746 şi 1747, plin de râvnă apostolică, Mitropolitul Neofit a întreprins două călătorii pastorale în judeţele eparhiei sale şi o parte din eparhia Râmnicului, în timpul cărora a cercetat bisericile şi mănăstirile, a îndrumat preoţii şi credincioşii, a săvârşit slujbe misionare, sfinţiri, hirotonii şi pomeniri ale ctitorilor.
Totodată, închinându-se moaştelor Sfintei Filofteia, la Curtea de Argeş, s-a străduit să adune tradiţiile care circulau, legate de ea, şi să-i alcătuiască Viaţa.
Mitropolitul a mai scris două scurte tratate, în limba greacă: Despre miruit şi Despre împărtăşirea cu Sfintele Taine a celor ce au fost ispitiţi în vis. De asemenea, se păstrează o predică rostită în Catedrala mitropolitană, precum şi frumoasele prefeţe ale cărţilor tipărite de el.
Ierarhul Neofit a susţinut învăţământul, fiind numit, printr-un hrisov al domnitorului Grigorie Ghica, „ispravnic al dascălilor”, deoarece Biserica sprijinea financiar toate şcolile care funcţionau, în vremea sa, la Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgovişte, Craiova, Câmpulung şi Slatina.
Mitropolitul însuşi a înfiinţat o şcoală românească la Schitul Buliga din Piteşti (judeţul Argeş) şi o şcoală cu învăţătură românească, grecească şi slavonă la Schitul Pătroaia (judeţul Dâmboviţa), cu învăţământ gratuit pentru copiii ţăranilor.
Sfântul Neofit a fost, totodată, ctitor şi înnoitor de lăcaşuri sfinte, contribuind la ridicarea bisericii Sfântul Elefterie – Vechi, din Bucureşti, şi la refacerea bisericii din Pătroaia (jud. Dâmboviţa), în jurul căreia a construit un schit.
El s-a preocupat şi de ortodocşii români din Transilvania, care erau lipsiţi de prezenţa unui ierarh ortodox, hirotonind mai mulţi preoţi pentru credincioşii ardeleni, printre care se numără şi Sfântul Mărturisitor Moise Măcinic, preotul din Sibiel (prăznuit în 21 octombrie).
Pentru activitatea sa, Patriarhia de Constantinopol i-a conferit titlul de locţiitor al tronului Cezareei Capadociei, care, din anul 1776, va deveni un titlu permanent al mitropoliţilor Ţării Româneşti.
În timpul arhipăstoriei sale, a înlăturat treptat, în datarea documentelor, numărarea anilor „de la facerea lumii” şi a introdus definitiv numărarea anilor de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, potrivit calculului făcut de scriitorul şi monahul străromân, Sfântul Dionisie Exiguul.
Mitropolitul Neofit Cretanul a fost principalul susţinător al desfiinţării „rumâniei” sau „şerbiei”, prin care ţăranii erau dependenţi de boierii pe moşia cărora locuiau. Sfântul Neofit a fost cel dintâi care a eliberat pe toţi ţăranii de pe moşiile Mitropoliei.
Zelul său pastoral s-a arătat şi prin susţinerea cerinţelor poporului, asuprit de domnitorul fanariot Matei Ghica (1752-1753). Potrivit cronicarilor, Mitropolitul s-a pus în fruntea poporului şi a mers la trimisul sultanului, căruia i s-au plâns de toate abaterile domnitorului.
Mâniat de purtarea Mitropolitului, Matei Ghica a poruncit în ascuns ca acesta să fie otrăvit, încât, la scurt timp, în data de 16 iunie 1753, Mitropolitul Neofit a trecut la Domnul, ca un Ierarh Martir, după aproape 15 ani de păstorire, fiind înmormântat lângă Catedrala mitropolitană din Bucureşti.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în consideraţie viaţa virtuoasă şi activitatea neobosită a marelui Ierarh, precum şi sfârşitul său martiric, a hotărât trecerea lui în rândul Sfinţilor şi prăznuirea sa în 16 iunie, ziua trecerii sale la cele veşnice.
Troparul, glasul 1:
Pe păstorul cel vrednic şi înţelept al Ţării Româneşti, pe Sfântul Ierarh Neofit, vlăstarul Cretei şi luminătorul credincioşilor, să-l cinstim astăzi cu bucurie, că, punându-şi viaţa pentru păstoriţii săi, a dobândit slava cea veşnică de la Hristos, Căruia se roagă pentru noi.
Condacul, glasul al 3-lea, podobie: Fecioara astăzi…
Cu învăţăturile şi cu sfinţenia vieţii, pe popor l-ai luminat, Sfinte Ierarhe Neofit, robilor le-ai dăruit slobozire, pe stăpâni i-ai sfătuit spre dreptate, iar acum, fiind în ceruri, te rogi fierbinte lui Dumnezeu pentru noi.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 419, Ultimul acces: 2026-10-01 13:07:40

Timp total: 0.03s...

[]:1