Administrarea Mirului în parohia Bârlad[2022-10-13]Cinci candidaţi din parohia Bârlad au primit Sacramentul Mirului duminică, 9 octombrie 2022, în ziua hramului parohiei: Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului, prin impunerea mâinilor şi rugăciunea PS Petru Sescu, Episcop auxiliar. De două mii de ani, promisiunea lui Isus continuă să se realizeze fără încetare. Dacă Duhul Sfânt continuă să se manifeste şi să opereze în diferite forme, fiind Domnul şi de viaţă dătătorul, cu siguranţă l-am văzut şi la Bârlad duminică, 9 octombrie 2022, la Sfântul Mir. Un Sacrament orânduit de Isus prin care, cu semnele vizibile ale impunerii mâinilor Episcopului şi a ungerii cu Sfântul Mir, cei cinci candidaţi au primit haruri nevăzute. Într-o notă de sărbătoare, chiar dacă e vorba de o comunitate mică, fiecare membru al comunităţii, mişcat de însufleţirea Duhului, a contribuit la frumuseţea evenimentului vizibil participând cu siguranţă şi la darurile invizibile primite prin „pecetea darului Sfântului Duh” de cei care au primit Mirul, iar împreună cu ei şi cei prezenţi la marele eveniment.Întâmplarea, sau alegerea fostului paroh, a făcut să se realizeze o curioasă coincidenţă. La fel ca şi acum două mii de ani, „Rusaliile” de duminică s-au realizat în timp ce comunitatea era în rugăciune în „Cenacolul” din Bârlad cu Maria şi pentru a o onora pe Maria. În duminica în care comunitatea sărbătorea hramul parohiei: Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului, nu numai că a fost conferit Sfântul Mir tinerilor ce s-au pregătit, dar Duhul şi-a făcut simţită prezenţa reală dacă nu prin limbi de foc care erau, dar reprezentate doar artistic în prezbiter, nici prin vuiet care se auzea, dar era de la circulaţia de pe bulevardul din faţa bisericii, ci printr-un aspect particular. Cum relatează în Faptele Apostolilor (2,8), în timp ce vorbea Sfântul Petru, fiecare dintre cei prezenţi îl auzea în propria limbă. Şi acum, un alt Petru, Episcop auxiliar de Iaşi, în timp ce vorbea după evanghelie, deşi cei prezenţi erau din toate părţile: Bârlad, Tecuci, Iaşi, Huşi, Vaslui etc. toţi îl ascultau cu atenţie şi plăcere pentru că vorbea în „limba lor”, pe înţelesul lor şi în sintonie cu sensibilitatea lor. A îmbinat în mod maestral şi cu un limbaj accesibil tuturor celor prezenţi, norocul de a avea o patroană aşa de puternică care prin mijlocirea Rozariului ne obţine capacitatea de a fii soldaţi ai lui Cristos care înving duşmanul ca la Lepanto, mai ales că prin darurile Duhului Sfânt devenim luptători neînfricaţi împotriva unui duşman şi mai aprig, duşmanul mântuirii noastre. Chiar dacă participanţii erau din diferite comunităţi, s-a realizat încă o dată un „anti Babel” = „noi Rusalii” unde limbile şi vocile tuturor, în rugă şi cânt, i-au unit pe toţi într-o celebrare frumoasă, plăcută fie celor prezenţi cât şi lui Dumnezeu. Şi pentru ca aşa este tradiţia, după celebrările din biserică, s-a continuat cu o mică agapă organizată „ca de hram” de către enoriaşii gazde, în dorinţa de a prelungi frumuseţea darurilor primite în suflet în timpul celebrării cu cele pentru trup, aşa după cum e datina din străbuni. (pr. Valerian Ţîmpu pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 482, Ultimul acces: 2026-09-22 16:04:27
|
Timp total: 0.04s...
[]:1