Oraşul Iaşi, micul Bizanţ al marilor compozitori: proiectul care evidenţiază compozitorii ieşeni ai muzicii psaltice[2022-10-12]de Alexandru Boboc„Oraşul Iaşi, micul Bizanţ al marilor compozitori” este un proiect coordonat de Asociaţia Culturală Byzantion şi finanţat de Primăria Municipiului Iaşi. Proiectul se derulează în perioada în perioada 15 iulie – 15 noiembrie 2022. Scopul proiectului este acela de a promova oraşul Iaşi şi valorile sale culturale la nivel local, naţional şi internaţional prin valorificarea operelor compozitorilor ieşeni de Artă Psaltică, informează Asociaţia Culturală Byzantion, într-un comunicat de presă. Obiectivele proiectului sunt: studierea manuscriselor din secolele 18-20, întocmirea unui repertoriu şi publicarea acestuia pentru cercetătorii psalţi, studenţii pasionaţi de muzică psaltică, dar şi pentru publicul larg. Beneficiarii proiectului sunt membrii corului Byzantion şi a ansamblului coral de copii al acestuia, dar şi publicul larg pasionat de muzica psaltică. Echipa de specialişti ai Asociaţiei Culturale Byzantion a identificat şi cercetat o serie de manuscrise muzicale (psaltice şi de muzică laică, tradiţională) din Arhivele Statului din Iaşi şi din alte Biblioteci şi instituţii naţionale. Piesele identificate vor fi interpretate de Corul Byzantion dar şi de alte ansambluri corale pe 6 noiembrie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în cardul unui concert. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 697, Ultimul acces: 2026-10-03 11:39:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1